VRAJA
Seara, ciorile se-ntorc,
Nimeni nu ştie de unde,
Multe, negre, vorbăreţe,
Roluri părând să înveţe.
Or fi ciorile măicuţe –
fete fără de noroc?
Asta mă-ntrebam aseară
Singură, aşa-ntr-o doară.
Unele mai obosite
Pe antene poposesc,
Parcă-s note-n portative
Muzicale, emotive…
Altele, în parc ascunse,
Stau pe ramuri nemişcate,
Voind somnul să le poarte
În visare, peste noapte.
Una pare că visează,
Tot suspină şi oftează…
Ea-i prezintă unui Paşă
Rochii negre din mătase.
El îi cere să-l iubească
Şi nunta s-o hotărască.
Ea-l întreabă, temerară:
„Crezi în dragostea fugară?”
„Vreau să-ţi dăruiesc palate,
inele cu nestemate,
aurul ce-am adunat,
numai ia-mă de bărbat”.
„Vai, de stol m-am răzleţit,
Sufletul ţi-am dăruit,
Şi ţi-aş fi alăturea,
Dar nu stă-n puterea mea!
Mâine-n zori, la mânăstire,
Stareţa va da de ştire
Că o maică a plecat
Şi-n cioară s-a transformat”.
„Stai, îţi pun un văl pe faţă,
Că „nevoia ne învaţă!“…
Nimeni n-o să reuşească,
în deşert, să te găsească”.
Se trezeşte mica cioară,
Simte-n suflet primăvară…
Aripile îşi întinde,
Orizontul îl cuprinde,
Vede stolul ei în zare
Şi-l priveşte, visătoare.
Inima-i în piept tresare,
Paşa, demn, ţine-a ei cale.
Călărindu-şi albul cal,
Flutură un negru voal.
El îi pune-n plisc o floare
Şi-o sărută cu ardoare.
Vraja este spulberată:
Ţine-n braţe-o mândră fată.
Despre autor:
Sunt un Leu – Regele junglei
sub semnul Soarelui născut;
m-am bucurat de toate-n viaţă
tot ce-i uman mi-e cunoscut.
Felicitari pentru poezie
Paşă ,paşă cu palate,
Cu inele , nestemate
Tu vrei inima sa-ţi dea
Numai ca sa fie-a ta
Dar daca nisipul ti-ar fi masă
Si deşertul ti-ar fi casă
Calul alb? poate in vis
Voalul negru? in paradis
Ce crezi c-ar face mica cioară?
Inima o mai infioară?
Sau degrab’ aripile-ntinde
Orizontul il cuprinde
Vede stolul ei in zare
Si se-alatură…visatoare?
sunt frumoase poeziile
like
talentat/a
=D>