Joi, 19 Octombrie 2017

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Viaţa pas cu pas

20.03.2016 ·Scris de: in Gânduri

Viaţa pas cu pas

Timiditatea şi emoţiile ne cuprind mai intens atunci când intrăm pentru întâia oară undeva unde pe viitor urmează să ne desfăşurăm activitatea indiferent de natura ei, dar şi atunci când întâlnim oameni noi cărora trebuie să le descoperim sentimentele, atitudinile trăirile. Ne lăsăm de cele mai multe ori copleşiţi de aceste emoţii, din cauza faptului că drumul este lung spre câştigarea simpatiei lor, iar răbdarea ne lipseşte cu desăvârşire.
Ce trebuie să ştim însă, este că viaţa merge înainte cu toate aceste trăiri şi că în timp putem descoperi lucruri minunate dar şi opinii descurajatoare care mai târziu ne maturizează fără să ne dăm seama.
Intrând în vâltoarea vieții lăsăm deoparte timiditatea şi emoţiile, începem să credem mai mult în noi, să ne afirmăm, să ieşim în faţă cu ceea ce avem mai bun, să facem ca defectele să fie umbrite de calităţi.
De la timp trebuie să învăţăm că orice lucru, orice om are o latură bună şi una rea însă de noi depinde de la care vrem să culegem ceva.
E bine ca întotdeauna să să ne exteriorizam, să nu ne ascundem în spatele unui paravan, să nu ne afundăm într-o lume plină de mister, de secrete.
În epoca contemporană trebuie să învaţăm să fim optimişti, să învăţăm să sperăm, să visăm, să trăim viaţa liberă pe care ne-o dorim.
Emoţiile ne pot ţine legaţi cu lanţuri invizibile făcându-ne un rău care ne împiedică să ne cunoaştem adevărata identitate.
Recunoaşterea şi îndepărtarea emoţiilor presupune mult curaj iar curajul se întâlneşte în oameni.

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message

4 comentarii la “Viaţa pas cu pas”

  1. Depinde de emoții și trăiri uneori sunt cele mai plăcute

  2. o daaa… [-O< !

  3. daniela says:

    interesant!
    Viata merge inainte,dar eu am ramas pe loc.
    E adevarat ca m a maturizat durerea

  4. roxana92 says:

    =D> =D>

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.