Vineri, 23 Iunie 2017

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Veriga lipsă

20.05.2014 ·Scris de: in Sci-Fi, Fantasy

           Sticla cu băutura fermentată fu destupată cu o pocnitură, şi parte din conţinut se revărsă sub forma unei spume albe. Fără grabă mai marii coloniei ştiinţifice îşi dădură paharele spre a fi umplute aşteptând ca acestea să li se întoarcă în ghearele care arătau un stadiu avansat al bolii care îi condamnase să se afle aici, câteva dintre cele mai luminate minţi ale civilizaţiei lor. Erau parte a unui proiect din multele începute pentru a găsi o soluţie la boala care afecta sistemul neurologic al speciei lor. Simptome minore, care indicau că boala ajunsese la nivelul vegetativ al organismului, se vedeau la toţi membri coloniei. De aceea munca lor era foarte importantă. Ei erau ultima colonie ştiinţifică de la care planeta mamă ar fi trebuit să se aştepte la un rezultat pozitiv, dar era de datoria lor pentru a lupta şi ajuta la perpetuarea speciei lor şi inclusiv a civilizaţiei din care făceau parte. Având bugetul cel mai mic alocat, toţi paria lumii ştiinţifice cunoscute fuseseră cooptaţi în acest proiect, nu pentru mintea lor, ci mai ales pentru că se pare că toţi cei incomozi pentru cei de acasă fuseseră adunaţi în acest coş şi trimişi aici pentru a se sparge, închizându-li-se vocile aici, la distanţă de casă. Din păcate pentru cei de acasă, şi inclusiv pentru ei, toate celelalte proiecte se finalizaseră cu eşecuri ale căror ecou ajunsese până în fundătura lor. Toate celelalte colonii, de cercetare sau de refugiu îşi încetaseră comunicaţiile cu planeta mamă, iar ei se pare că erau singurii care mai existau şi funcţionau. Trimişi aici pentru a fi înlăturaţi din competiţia lumii ştiinţifice ajunseseră ultima speranţă a celor care îi izgoniseră. Aparent nu prea aveau motive de sărbătoare, dar adunarea lor de aici, sărbătorea faptul că o specie de pe această planetă după injectarea cu virusul care îi afecta era neutră la acţiunea acestuia. Era singura veste bună de când se aflau proscrişi pe această planetă plină de apă şi atât de verde de la vegetaţia luxuriantă stăpânită de verişorii lor mai îndepărtaţi pentru care se aflau aici. Speranţa lor fusese ca vieţuitoarele, definite aici ca verişori, să fie scăparea lor. Speraseră că vor putea sintetiza un vaccin rezultat din extracţia din sângele autohtonilor care să înfrângă virusul care îi transforma în nişte legume umblătoare omorându-i în cele din urmă. Urma ca acum să înceapă cercetarea, găsirea şi sintetizarea vaccinului pornind de la sângele bipezilor care se dovediseră rezistenţi la acţiunea virusului mortal pentru ei.
-Felicitări tuturor!, spuse Kroll, arătându-şi toţi colţii care arătau că nu numai gândirea sclipitoare îl făceau un lider, dar şi constituţia de mascul dominant.
-Câte exemplare din specia bipedă au dat un rezultat neutru la inocularea cu virus?

-Toate.
Toţi aşteptau ca Kroll să mai spună ceva, dar acesta nu mai scoase niciun sunet. În schimb privirea acestuia era fixată pe frumoasa coloniei, verdele pielii acesteia căpătase o culoare alburie, iar lumina celor doi ochi laterali era aproape stinsă, acestea arătând că Sylara ajunsese în ultimul stadiu al bolii, ceea ce era foarte ciudat pentru că era cea mai tânără dintre ei, şi până acum la exemplarele tinere boala nu ducea direct în stadiul ultim. Avea în curând să cadă din picioare dacă nu o luau şi nu o duceau în spitalul coloniei. Oricum mare lucru nu puteau să mai facă pentru ea. Era bine că se bucurase de mai multe ori ca ceilalţi masculi din colonie de trupul reuşit, dar atât de labil se pare, al Sylarei. Asta fusese rolul ei aici. Să ajute la detensionarea echipei de cercetare, şi la perpetuarea vieţii coloniei. Spera ca să găsească un vaccin care să ducă la salvarea puilor din ouăle depuse de femelele coloniei şi a căror sămânţă provenea de la el.
-Luaţi-o şi duceţi-o în laborator!
-Nu la spital?, întrebă inginerul care se ocupa cu funcţionarea instalaţiilor coloniei. Cu toate că fără el multe probleme le-ar fi îngreunat munca, era privit cu dispreţ, în lumea academică nefiind loc pentru un instalator. Era acceptat pentru că erau doar 100 cu toţii, şi ar fi fost nefiresc şi nepoliticos să fie izolat pe o planetă străină şi ostilă. Oricum Spill îşi ştia locul, şi nu sta în calea nimănui, ultimele rapoarte primite arătând că Spill căpătase un ataşament ciudat faţă de ţarcul în care erau închişi bipezii miraculoşi. Poate această curiozitate faţă de aceste creaturi îl făcuse pe acesta să propună ca experimentele să fie extinse şi asupra acestor bipezi. Ideea poate aparţinea lui Spill, dar meritul pentru că o acceptase îi revenea lui. Era ciudat ataşamentul instalatorului faţă de bipezi. Poate că faptul că petrecea foarte mult timp cu desfundarea instalaţiilor abatorului în care bipezii erau transformaţi într-o hrană gustoasă şi hrănitoare îl făcuseră pe Spill să dezvolte un ataşament ciudat faţă de unii din cobaii şi hrana lor.
-Nu, la laborator. Vreau să o disec cât încă mai e vie, poate o să vedem de ce boala a ajuns atât de repede în ultima fază.
Nu era de mirare că Spill era îngrijorat pentru soarta Sylarei, el fiind probabil singurul mascul căruia aceasta nu-i purtase ouăle. Chiar dacă era sarcină de serviciu şi datoria lor, femelele aveau dreptul să-şi aleagă partenerii de copulaţie. Probabil că Spill căpătase o fixaţie pentru o femelă care îl refuza, fenomen des întâlnit printre masculii fără succes.
Fără să comenteze doi dintre agenţii care se ocupau cu securitatea coloniei o luară pe Sylara şi se îndreptară spre laboratorul coloniei, care era alăturat spitalului acesteia, doar dotările mai complexe ale laboratorului deosebindu-l de spital, dar putând la o adică să preia din sarcinile spitalului dacă era nevoie.
Spill îşi băgă coada între picioare şi se îndreptă spre noua facilitate a coloniei care îi ocupase atât de mult timp de la construirea ei. Era situată lângă micul cosmodrom care deservea colonia, neexistând nici un pericol în parcurgerea celor două trei sute de metri dintre facilităţile de locuit şi cosmodrom, respectiv abator, verişorii lor carnivori de pe această planetă neprezentând nici un interes pentru ei ca pradă. Nici în momentul în care, din curiozitate ştiinţifică un zănatic de cercetător se dusese gol în junglă şi stătuse faţă în faţă cu cel mai mare prădător pe care îl văzuseră pe planetă, nu păţise nimic, ba chiar după ce prădătorul îl amuşinase cu interes la început îl îndepărtase nu foarte dur pe cercetător de pe coada de care acesta se agăţase cu disperare în încercarea de a obţine o reacţie de la carnivor sau poate o moarte mai demnă şi mai rapidă decât cea a bolii care îi măcina pe toţi. Abatorul apăruse în urma trimiterii de eşantioane de hrană de pe planetă, investiţia fiind total privată, carnea bipezilor fiind considerată o delicatesă acasă, lucru care dusese la apariţia abatorului şi a unor transporturi regulate cu carne provenită din bipezii pe care soldaţii guvernamentali îi prindeau şi pentru a deveni mâncare cât şi în scop de cercetare. Cu toate că fusese construit un nou corp în colonie pe post de abator investitorii nu se catadicsiseră să trimită şi personalul auxiliar care să deservească întreţinerea lui, aşa că sarcina îi fusese pusă în spinare. Oricum abatorul era complet automatizat, problemele fiind doar cu înfundarea tubulaturii de evacuare a deşeurilor, atunci când soluţiile care ar fi trebuit să dizolve dopurile nu reuşeau să o facă într-un timp optim fiind necesară prezenţa lui pentru îndepărtare manuală. Lângă abator era un mic ţarc în care bipezii îşi duceau existenţa până când erau introduşi pe linia tehnologică pentru a fi pregătiţi pentru a deveni hrană. Se pare că aceasta avea efecte afrodisiace, toate femelele după o porţie de biped căutau să se împerecheze depunând şi mai multe ouă. Probabil că acesta era motivul principal pentru care apăruseră investitori în această afacere la baza căreia stătea încercarea disperată de salvare a propriei specii. Stând mai mult prin abator avusese timp să observe comportamentul bipezilor prinşi, care îşi petreceau pentru o scurtă perioadă de timp existenţa în ţarcul de lângă abator. Se pare că bipezii erau o hrană căutată şi de prădătorii de pe planetă care le goliseră ţarcul de câteva ori până când luaseră măsuri de protecţie. Bipezii erau diferiţi de speciile pe care ei le cercetaseră. Era incorect spus bipezi, de fapt mergeau pe picioarele din spate sprijinindu-se în membrele superioare, adică erau aproape patrupezi, dar observarea lor a dus la concluzia că nu toate cele patru membre puteau fi considerate ca având funcţia principală pentru deplasare, deci nu erau picioare ca ale lor. Ceea ce îl mirase la bipezi era modul de curtare şi de împerechere, precum şi modul în care aceştia căpătau urmaşii, aceştia apărând printre membrele inferioare ale femelelor, presupunea el, puii fiind vii şi total neajutoraţi şi foarte gălăgioşi, şi nu proveneau din ouă ca la specia lor sau a speciilor dominante ale planetei respective.

Rezultatele cercetării lor fuseseră transmise pe planeta mamă, care luând la cunoştinţă şi pe cale guvernamentală de potenţialul bipezilor, alocase mai mulţi bani şi trimisese echipament şi personal care acum măriseră perimetrul coloniei şi cosmodromul, precum şi construiseră mai multe ţarcuri în care erau vânaţi şi crescuţi bipezii, care se pregăteau acum pentru a fi trimişi şi spre planeta lor de origine, aceştia dovedindu-se pe cât de fragili pe atât de uşor adaptabili, şi deci urmau să fie transportaţi împreună cu diferite exemplare de pe planetă pe planeta lor de origine. Între timp Kroll şi echipa lui de cercetători paria deveniseră salvatorii lumii lor şi vedetele lumii ştiinţifice, drept pentru care ideea lor de a injecta bipezii ce urmau să fie trimişi pe planeta mamă, cât şi pe cei care urmau a fi folosiţi pe post de hrană cu un ser care se dovedise a avea un efect de încetinire a bolii, încetinire pe care metabolismul bipezilor se părea că îi întărea efectul, fusese acceptată şi pusă în aplicare. Acum toţi bipezii capturaţi erau injectaţi cu serul respectiv indiferent dacă urmau să fie mâncaţi, folosiţi pentru cercetare sau trimişi pe planeta mamă. Ceea ce era ciudat era faptul că animalele dominante de pe planetă prezentau semnele bolii lor, dar speciile care aveau un metabolism asemănător cu al bipezilor nu prezentau nici un semn de boală, iar la bipezii care fuseseră inoculaţi cu ser şi erau ţinuţi sub observaţie se putea vedea o schimbarea comportamentală, care nu putea fi bine definită în acest moment, dar se putea sesiza pentru un observator atent şi constant.

– Ce se întâmplă?
– Soţia Luminăţiei Tale a murit, şi mi-e teamă că nici Măria Ta nu mai puteţi fi salvat şi niciunul din urmaşii Măriei Tale nu mai poate fi salvat. Este prea târziu.
– Bine! Lasă-mă acum.
Nu era drept ca El, Împărat al universului cunoscut şi urmaşii lui să dispară, iar ceilalţi să existe în continuare. Toţi trebuiau să dispară şi să moară împreună cu El. Luase hotărârea corectă, El era decidentul vieţii şi al morţii tuturor supuşilor Lui. Iar El hotărâse că toţi urmau să moară odată cu El şi ai Lui. Intră în cabinetul în care doar El avea acces şi tastă pe computerul care era conectat la cele mai îndepărtate colţuri ale Imperiului comanda care se execută în timp funcţie de distanţa la care se aflau toate terminalele care o primiră, având ca rezultat distrugerea tuturor navelor imperiale din spaţiu, şi a tuturor celorlalte facilităţi care se aflau pe alte planete, dar în principal şi imediat explozia planetei capitală a imperiului.

O bubuitură concomitentă cu mai multe lumini îi culcă la pământ pe toţi. Movilele din care cei care le aduceau hrana veneau sau cele în care erau băgaţi cei luaţi şi din care nu se mai întorceau, dispărură aşa cum au văzut după ce s-au dezmeticit şi s-au uitat împrejur. Mai văzură că împrejmuirile în care erau ţinuţi erau deschise acum. Cei mai puţini temători îşi făcură curaj şi le trecură limita îndemnându-i şi pe ceilalţi să-i urmeze.

Băgat într-o ţeavă, pentru a o desfunda, Spill ajunse la concluzia că avusese noroc, ţeava protejându-l de explozia a cărei origine nu o putea şti. După ce se târî afară din canalizare, se uită în jurul lui şi observă că din postul de cercetare din personalul căruia făcuse parte nu mai existau decât ţarcurile bipezilor ale căror porţi erau larg deschise şi din care bipezii aproape dispăruseră.
Ar fi fost interesant să vadă care va fi evoluţia acestor vieţuitoare al căror organism fusese alterat cu un vaccin care nu le era lor destinat. Cât despre el si cei asemenea lui care supravieţuiseră exploziei coloniei, şi nu vor fi omorâţi de această planetă, ştia că o să moară în urma bolii pentru a cărei rezolvare fuseseră trimişi pe această planetă, cu care erau toţi contaminaţi, şi al cărei antidot nu-l aflaseră, dar cel puţin participaseră la crearea unui nou stăpân, poate, pentru planeta unde speraseră că o să găsească salvarea.
Acum trebuia să caute un loc unde să-şi petreacă partea nocturnă a zilei, iar după aceea să vadă dacă mai erau supravieţuitori cu care să caute în toată această junglă un luminiş unde să se încălzească înainte de a fi răpuşi de necruţătoarea boală care îi măcina. Parcă văzuse pe o hartă o plajă unde putea să simtă puţină căldură înainte de moarte.

 

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message


Despre autor:

fără ocupaţie şi realizări materiale şi profesionale,un pesimist optimist,care o duce rău bine de tot sau bine rău de tot(încă nu m-am decis),dar mă doresc un fel de ‘gigi contra’ la tot şi la toate,dar nu-mi reuşeşte prea bine nici treaba asta

Site-ul meu: http://opinia1.ro

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.