Vineri, 18 August 2017

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Vânătorul de suflete

31.01.2015 ·Scris de: in Sci-Fi, Fantasy

big bang          Alarma îi adusese pe toţi la un loc, prieteni şi duşmani, părinţi şi copii, sub privirile bunicilor retraşi în colţul pe care adversarii îl rezervaseră celor care le dăduseră viaţă. În jilţul central, secondat la dreapta lui de tatăl cu care se luptase pentru jilţul pe care îl ocupa, şi pe care îl câştigase după lupte îndelungate, Zeus, îi măsura cu privirea pe zeii olimpieni, cât şi pe titanii, învinşi la începutul timpului în războiul pentru putere.
Sub privirea lui zeii principali care erau membri ai consiliului încetară cu murmurul şi aşteptau să afle de ce erau adunaţi aici cu toţii.
-Vă întrebaţi cu toţii ce ne-a adus aici? Prometeu o să vă explice totul!
-Aşa cum toţi ştiţi soluţia la conflictul dintre noi, care aproape ne-a distrus, a fost dată de o putere mult mai mare decât a noastră, inspirându-mă să creez Omul, care să servească ca ambalaj pentru combustibilul din care ne tragem puterea, sufletele, care umplu şi alcătuiesc Universul, Omul nefiind decât o capcană pentru captarea sufletelor rătăcitoare, condiţia fiind că ne vom bucura de puterea pe care aceştia ne-o dau atâta timp cât ei nu vor fi la rândul lor nişte creatori asemenea nouă. Pentru a amplifica efectele creaţiei mele, iubita mea Atena, i-a înzestrat cu inteligenţă poate mai mult decât era necesară, dar un înveliş doar purtător de suflet, fără a putea alege ce este bine sau rău nu ar fi avut rezultatul căutat. Trebuie să vă anunţ că Omul a făcut primul pas pentru a deveni un creator asemenea nouă, şi anume a identificat greutatea sufletului. Dacă până acum doar intuiau existenţa lui, în acest moment au şi o dovadă, cele 21 de grame pe care Duncan MacDougall le-a dovedit a fi reale sunt primul pas, de care poate că în acest moment nu-şi dau seama, către a crea nişte capcane asemănătoare de care să se folosească la fel ca noi.
Nimeni nu întrerupsese informarea pe care Prometeu le-o făcuse, dar o tăcere de mormânt se aşternuse peste Marea Sală de consiliu a Olimpului, tăcere pe care Zeus o întrerupse.
-Tu şi cu Atena rezolvaţi problema!
-Prea bine!, spuseră cei doi în acelaşi timp, retrăgându-se din sala în care începuseră să-şi facă apariţia pajii cu mâncare şi băutură pentru banchetul cu care se încheia fiecare dintre întrunirile lor.
-Ai vreo idee mintoaso?, că doar tu eşti cea care i-a dat mai mult decât trebuie Omului.
-Nu căuta vinovaţi, că suntem în acelaşi rahat amândoi, şi cu noi toată gaşca. Iar pentru informarea ta, dacă ai fi respectat specificaţiile pe care ţi le-am dat, şi nu îndepărtai în mod intenţionat protecţia care îi dă posibilitatea Omului de a alege, nu eram în primejdie de a fi înlocuiţi.
-Poate că un nou Potop ar reseta şi rezolva problema.
-Nu ar fi decât o soluţie temporară, care ne-ar aduce în pragul unui nou conflict, ca să ajungă din nou la sofisticarea de care dau dovadă, şi care este singura care poate să ne potolească foamea care ne dă puterea, trebuie milenii întregi, timp în care am dispărea fie de foame de suflete, fie distrugându-ne între noi!
-Cine ar fi crezut că sufletele care trec prin învelişul Omului dau dependenţă?!
-Nu ştiu de ce, dar am un sentiment de panică, de parcă un pericol nevăzut ne pândeşte pe toţi.
-Acelaşi sentiment îl am şi eu.
-Cum te iei tu după mine de fiecare dată.
-Nu te flata singură! Avem o problemă pe care ar fi bine să o rezolvăm.
-Sunt de acord cu tine, dar în momentul acesta nu văd nici o soluţie imediată, şi care să nu redeschidă conflictul dintre titani şi olimpieni.
-Pe moment propun să lăsăm timpul să se scurgă, şi eventual să mergem să-l rugăm pe Cronos să ne lase să aruncăm o privire în viitor.
-Sunt de acord cu tine, dar şti că nu prea îi place acest lucru.
-Da, dar acum nu prea are ce să facă.

-Cu ce-i pot ajuta pe nepoţii mei favoriţi?
-Stăpân al Timpului, te rugăm să ne laşi să aruncăm o privire în viitor!
-Ce vă interesează să ştiţi?
– De cât timp dispunem să rezolvăm problema apărută?
Un moment se lăsă liniştea peste cei trei! Cronos închisese ochii, şi deşi trupul era prezent, totul îngheţase în jurul lor, părând că acesta părăsise încăperea Tartarului unde alesese să-şi ducă existenţa. Alegerea era ciudată, nimeni cerându-i sau obligându-l să stea închis acolo singur, rareori părăsindu-şi închisoarea autoimpusă.
Cu un tremurat scurt şi deschiderea ochilor Cronos îşi făcu din nou simţită prezenţa.
-Nu prea aveţi foarte mult timp, doar 107 ani, şi nu pot să fac nimic să împiedic ce o să vină, şi nici voi, şi niciunul dintre noi. Suntem la mâna Creatorului.
-La mâna lui Uranus?
– Uranus ţi-a dat ţie ideea să faci Omul?
-Nu, şi nici nu ştiu cine a făcut-o.
-Unele lucruri e bine să nu le şti!
-Cum adică suntem la mâna Creatorului, oricare ar fi El?
-Atena draga mea, condiţia ca să stăpânim acest colţ de Univers a fost să o facem atâta timp cât creaţiile noastre nu ne vor egala în puterea creaţiei, ele devenind nişte dădători de viaţă ca şi noi, iar această condiţie este pe cale să se încalce.
-Ne-am gândit că dacă i-am elimina pe Oameni atunci ar rezolva problema, dar am ajuns la concluzia că fără Oameni aşa cum sunt acum ar reizbucni conflictul dintre Titani şi Olimpieni, şi ar fi la fel de periculos, fiind la fel de ameninţaţi cu eliminarea dacă ne vom lua din nou la bătaie unii cu alţii.
-Aveţi dreptate! Nu putem elimina Oamenii.
-Atunci ce putem face?
– Nu puteţi decât cel mult să întârziaţi inevitabilul.
-Ţi care ar fi acela?
-Omul este Stăpânul ultim al acestui colţ de Univers!
-Cred că glumeşti bunicule!
-Nu nepoată nu glumesc.
-Adevărul viitorului pe care îl cunosc a făcut să mă izolez aici, pentru a putea ţine doar pentru mine puterea cunoaşterii dată de stăpânirea timpului.
-Şi atunci de ce ne-ai spus nouă acest mare secret al sfârşitului nostru.
-Toate lucrurile şi fiinţele care au un început au şi un sfârşit! Iar nemuritori sunt oamenii şi nu zeii. Nu vă uitaţi aşa la mine, v-aţi fi dat şi singuri seama de acest lucru!
-Poţi să ne explici mai mult?
-De putut, pot, nu ştiu dacă vreau! Poate ar fi mai bine să vă las să descoperiţi singuri! Singurul lucru sau fiinţă care este nemuritoare este Universul, poate nu în aceeaşi formă tot timpul, dar în esenţă da.
-Iar Universul este alcătuit din suflete, Omul are suflet, deci este nemuritor.
-În mare aşa stă lucrul, privit la modul cel mai simplist. Noi nu avem capacitatea de a reţine vreun suflet vreodată, ci numai capacitatea de a gândi rece şi implacabil, verdictele date fiind definitive odată rostite. Nemurirea noastră constând în puterea adevărului pe care îl creăm. Atâta timp cât el trăieşte trăim şi noi. În momentul în care a fost uitat murim şi noi.
-Şi cum este mai nemuritor Omul faţă de noi?
-Fiecare înveliş prin care trece un suflet îşi lasă amprenta asupra sufletului. Practic poate părea imposibil, dar în teorie dacă ai putea exista cât Universul ai putea să dai peste o formă a sufletului pe care ai purtat-o la un moment dat, şi să scoţi la suprafaţă ceea ce ai fost la un moment dat. Minte Omul are pentru a face acest lucru, ghinionul lui este că stă prost cu timpul, dar cred că se aproprie clipa în care o să rezolve această problemă. Atunci o să fie clipa unui nou început.
-Adică Omul o să devină nemuritor, iar noi vom dispărea?
-Nu, Omul nu are cum să devină nemuritor, doar Universul este nemuritor, dar fiind alcătuit din suflete care se luptă între ele pentru a ieşi la suprafaţă, oboseşte şi se plictiseşte, şi vrea să o ia de la capăt, iar atunci creează oportunităţile pentru ca acest lucru să se întâmple. Iar voi mai aveţi 107 ani până când Universul o să o ia de la capăt.
După o tăcere de momente bune, Prometeu spuse oftând:
-Deci orice am face suntem condamnaţi!
-Nu ar trebui să le spunem şi celorlalţi?
-Nu Atena! Ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Tot ce trebuie să faceţi voi este cum să deveniţi oameni, adică cum să vă transferaţi mintea cu tot ceea ce aveţi acolo într-un înveliş uman, care să capteze un suflet şi astfel să deveniţi nemuritori. Cine ştie poate că Timpul o să vă aducă din nou la viaţă, şi odată cu voi şi amintirea celorlalte adevăruri care vor dispărea în curând. Nu riscaţi să spuneţi cuiva cele ce v-am zis, în acel moment Universul se va renaşte mai devreme şi nu o să aveţi timpul să faceţi ce v-am spus.
-Dar Tu?
-Eu sunt Timpul, iar timpul trăieşte şi se naşte odată cu Universul, confundându-se cu acesta.
-Vrei să spui că Tu eşti Creatorul?
-Din păcate nu! Acesta este din afara şi peste Timp. Plecaţi acum şi faceţi ce v-am spus! Eu o să vă acopăr urmele şi existenţa de ochii celorlalţi.
-Poţi să faci asta cu noi, dar pentru tine când a fost necesar nu ai făcut-o?
-Numai proştii vor să trăiască veşnic la fel. Până şi Universul ştie treaba asta, iar eu şi Universul mergem mână în mână.

Plecară în tăcere, fără să-şi ia rămas bun. Vestea a ceea ce urma să se întâmple îi lăsase fără cuvinte.
– Şi ce legătură are descoperirea făcută de MacDougall? întrerupse Atena tăcerea.
-Cred că acum ar trebui să ne concentrăm pe cum devenim muritori, adică cum ne putem să ne mutăm într-un corp de om.
-Păi cred că ar trebui să pornim din momentul în care un suflet este captat într-un om, adică în momentul concepţiei.
-Nu cred că momentul concepţiei este cel în care un suflet este captat, ci momentul în care învelişul devine autonom, conform cu ceea ce Cronos ne-a spus, învelişul influenţând sufletul, deci dacă învelişul nu funcţionează autonom, sufletul nu este definit în totalitatea lui.
-Cred că cel mai bine ar fi să ne despărţim, şansele noastre de a nu fi descoperiţi ar creşte, iar dacă unul este descoperit celălalt poate continua independent ceea ce am început.
-Atunci să ne vedem într-o altă viaţă!
-Atena, nu ţi-am spus-o niciodată, dar te-am iubit dintotdeauna!
-Ştiu! Şi eu am să te caut un Univers întreg dacă o să fie nevoie!

Era un fericit. Era deştept, moştenitorul unei averi imense, încă de tânăr, îi dăduse posibilitatea să-şi satisfacă toate capriciile vieţii, iar acum era pe cale să se căsătorească cu femeia iubită. Parcă toţi zeii se concentraseră la construirea binelui şi fericirii lui.
-Se uita la viitoarea lui soţie care se îndrepta spre el venind la repetiţia pentru ceremonia de mâine. Da, cred că zeii, sau zeul, îl iubeau, acest sentiment îl inspira imaginea iubitei care se îndrepta spre el, el aşteptând-o pe treptele catedralei unde avea să se desfăşoare ceremonia căsătoriei lor mâine.
De nicăieri o maşină se repezi proiectându-i prin aer iubita tocmai pe treptele unde el o aştepta.
Se repezi spre ea şi o luă în braţe la timp pentru a-i muri în mâinile-i neputincioase.
-Întorcând capul spre cer răcnii cât îl ţineau plămânii, în glas fiind doar ură şi dorinţa răzbunării:
-Blestemaţi să fiţi! Eu voi fi cel care o să vă înving!

Trecuseră 51 de ani de când jurase răzbunare, şi era pe cale să o realizeze. În faţa lui se afla primul android care avea capacitatea de a stoca şi extrage în memoria proprie memoriile oricărei persoane, astfel moartea fusese învinsă în cea mai mare parte, cel puţin pe moment, dar nu în totalitate. Într-un alt laborator, la distanţă, pe o orbită geostaţionară, pe staţia spaţială pe care o finanţase, descoperirea lui MacDougall, era testată pe viu, un spermatozoid fiind plasat pe un ovul, tot procesul fiind urmărit, dar mai ales cântărit cu mare atenţie, pentru a determina dacă sufletul se instalează în momentul în care are loc fecundarea sau în momentul în care este tăiat cordonul ombilical, în alt laborator, pe Pământ, câteva femei acceptând să nască sub observaţia oamenilor de ştiinţă. Laboratoarele erau înţesate de aparatură care să înregistreze modificarea tuturor câmpurilor cunoscute, care ar fi arătat cum are loc instalarea sufletului. Scopul lui nu era de a elucida vreo dispută religioasă, ci de a transforma androidul construit într-o capcană în care sufletul unei persoane să fie transferat. Clonarea creierului se dovedise până acum imposibilă, aceea cale fiind închisă, rămânând numai opţiunea tehnică. Cheltuise aproape toată imensa lui moştenire, dar avusese grijă ca investiţiile făcute să-i menţină ridicate conturile cu toate hălcile mari pe care le lua din averea lui. Problema mare care se mai ridica acum era suportul tehnic unde sufletul să fie prins. Procesul biologic indica o strânsă legătură între inimă şi respiraţie în legătură cu ceea ce însemna sufletul şi se localiza. Cum ai putea să faci deci metalul să aibă emoţii şi să respire? Niciunul din străluciţii lui oameni de ştiinţă nu reuşise să-i dea o soluţie. Consola de comunicaţii începu să-i semnalizeze că avea un mesaj urgent. Întinse mâna să apese butonul pentru recepţie şi totul se schimbă brusc şi fără avertisment. Se afla în faţa unei persoane ce părea bătrână cât timpul. Nu mai răspundea demult la surprize rămânând neutru la stimulii externi, deci aşteptă ca gazda să spună ceva după ce dădu bineţe.
-Te salut nepoate! Probabil că totuşi nu avea o atât de mare stăpânire de sine căci bătrânul continuă:
-Nu fi aşa mirat şi urmăreşte ceea ce vei vedea în continuare.
În faţa ochilor i se desfăşură un film proiectat în aer de unde află că se numeşte Prometeu şi reuşise să-şi transfere nemurirea în trupul unui om pentru a putea să aibă suflet. Reuşise să o facă, dar o pierduse pe Atena, iubirea vieţii lui.
-Da, Atena era chiar cea care a murit în braţele tale pe treptele bisericii unde urma să vă căsătoriţi. Până la urmă Zeus v-a găsit şi oprit din ceea ce puteaţi face împreună, dar nu a reuşit să oprească inevitabilul, spuse Cronos şi-l transferă în centrul lui de comandă unde răspunse apelului venit de pe staţia orbitală.
-Da.
-Am reuşit să identificăm procesul de captură a unui suflet, câmpurile care îl alcătuiesc, şi deci să rezolvăm şi natura suportului de stocare.

O explozie primordială resetă timpul şi spaţiul, eliberând Universul de povara bătrâneţii trecute, un suflet nou, Primul dintre ele făcând lumină în întuneric.
-Să fie lumină!, şi timpul începu să se scurgă.

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message


Despre autor:

fără ocupaţie şi realizări materiale şi profesionale,un pesimist optimist,care o duce rău bine de tot sau bine rău de tot(încă nu m-am decis),dar mă doresc un fel de ‘gigi contra’ la tot şi la toate,dar nu-mi reuşeşte prea bine nici treaba asta

Site-ul meu: http://opinia1.ro

3 comentarii la “Vânătorul de suflete”

  1. mikaela says:

    :-D

  2. roxana92 says:

    :-x

  3. roxana92 says:

    =D>

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.