Joi, 2 Octombrie 2014

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Tulburari de comportament la copii

29.04.2013 ·Scris de: in Psihopupu

         O lume agitată, mereu în schimbare cu multe influențe negative, cu încurajarea la agresivitate, violențe și plăcerea de a le privi, admira și perpetua, ne face să ne gândim că nu putem proteja suficinet de mult copii noștri. Este normal ca și comportamentul lor să fie deviat și să se încline către tulburări psihice.

Comportamentul copilului reprezintă reacția personalității la mediul înconjurător, iar mediul cel mai apropiat este  familia. În decursul dezvoltării sale pot apărea nereguli care sunt acompaniate de diverse tulburări. Aceste tulburări la rândul lor sunt atitudini manifestate față de mediul înconjurător (școală, colegi, muncă, autorități și societate în general).De cele mai multe ori comportamentul este învățat prin imitație și mai apoi întărit și integrat în structura de personalitate a copilului prin încurajări. Astfel, un copil nu poate ști să fure dacă cei din mediul lui (familia și mai apoi rudele și vecinii) nu fac acest lucru. Dacă acest comportament este susținut și apreciat el va persista și evolua(de la o jucărie furată de la un alt copil la obiecte mult mai valoroase din magazine).

Este foarte important de luat în calcul vârsta copilului.Până în vârsta de 5-7 ani este foarte posibil ca un copil să nu aibă capacitatea de a înțelege anumite noțiuni ale unor atitudini și comportamente, așa că nu putem vorbi de o tulburare. Spre exemplu, dacă copilul nu știe ce este o minciună și nu poate face diferența între adevăr și minciună, nu îl putem acuza că este mincinos. Dacă ia o jucărie de la un alt copil fără să știe că obiectele altor copii nu pot fi luate dacă nu ceri permisiunea de a-ți fi oferite, nu putem spune că acesta a furat.

Toți copii tind să se opună regulilor impuse de familie și mai apoi de societate. Dacă depășește pragul familial, atunci va avea toate șansele să integreze armonios și pe cele din afară.

Tulburările de comportament pot însoți anumite boli psihice, pot reprezenta modalități de protest, de apărare sau pur și simplu sunt deprinderi negative  preluate ca atare din familie sau din alte medii cu care copilul intră frecvent în contact.

Societatea modernă are și ea influențele sale negative și susține anumite tulburări mai mult decât altele. Se formează așa-numitele găști care încearcă a se delimita și evidenția față de altele prin anumite particularități, care le oferă un statut, respect, popularitate, apreciere.

În rândul copiilor și adolescenților cele mai frecvente forme de tulburări comportamentale sunt: agresiunea, furtul, minciuna și neascultarea.

Deși definiția fiecărei tulburări este concretă nu este și generală, astfel apar  mici diferențe între manifestările la copil și cele la adolescent.

Agresiunea este un comportament brutal, impulsiv, distructiv care își are punctul de plecare fie în conflicte și tensiuni interioare fie în tendințe pulsionale. În pimul caz copilul reacționează agresiv fie pentru a se apăra fie pentru a descărca o tensiune interioară generate de neînțelegerea și neacceptarea celor din jur .În celălalt caz, copilul are comportamente agresive care îi fac plăcere atunci când le manifestă.La adolescenți agresiunea este manifestată pentru a fi acceptat într-un grup sau pentru a impresiona.aceste manifestări își pot avea cauza în dependențe afective, adică se preferă acest tip de comportament în locul singurătății sau neapartenenței la un grup.

Furtul este o deviere a comportamentului mai mult decât este o tulburare. La copii este considerat un act inocent. Asta pentru că, așa cum spuneam mai sus, copilul pre-școlar nu are încă noțiunea valorii morale a actului și nici nu poate face diferența între obiectele lui și ale cerolalți. El poate fura pentru a se impune sau din dorința de posesiune. La adolescenți furtul este deja o deprindere și poate constitui o tulburare.El are ca urmări imitația, educația și nu se manifestă prin inocența însușirii unor mici obiecte,iar pentru că la această vârstă noțiunea de furt este deja însușită alături de valori morale și etice ea reprezintă un act săvârșit în mod conștient. De multe ori, furtul apare pe fondul unor tulburări psihice sau el însuși este o tulbuare psihică datorită amplitudinii cu care se manifestă. Cea mai cunoscută tulburare psihică ce are în centrul atenției furtul este cleptomania, caracterizată printr-o dorință obsesivă de însușire a obiectelor fără însă a se urmări vreun căștig sau scop.

     Minciuna-reprezintă o reacție care nu este în conformitate cu adevărul și vine din partea unei persoane care are deja conștiința acesteia. Copii până în vârsta de 7 ani, ca și în cazul furtului, nu au încă acea capacitate de disociere între minciună și adevăr. De accea ei se folosesc de minciună pentru a atrage atenția celor din jur, pentru a se autoapăra sau pentru a imita adulții. La adolescenți, ea devine problematică mai ales dacăeste însoțită de alte tipuri de comportamente cum ar fi furtul sau dacă aceasta provoacă bucurie celui ce o spune, mai ales când urmările sunt evidente și denigratoare.

 

     Neascultarea-este forma cea mai simplă și lejeră dintre cele enumerate până acum, însădevine periculoasă dacă pe parcursul dezvoltării copilului, aceasta devine bazăpentru atașarea  celorlaltor tipuri de comportament. Ea se definește prin refuzul acceptării autorității, al regulilorși ordinii, în primul rând față și din partea familiei, apoi față de alte autorități cum ar fi profesorii.Pentru că neascultarea generează mereu conflicte, copilul simte o permanentă stare de anxietate care îl împiedică săaibă relații cu cei din jur, să se adapteze, să învețe și să se dezvolte armonios. Se constată că acei copii crescuți în medii cu climat familial tensionat, de nedreptate și lipsit de respect, cu foarte multe restricții sau fără reguli( cu prea multă libertate) au tendințe către neascultare. Acest comportament vine folosit ca un pansament rănilor sufletești și emoționale, menite să protejeze copilul de eventuale persoane ce l-ar putea pune în situații jenante, umilitoare-sau din dorința de a atrage atenția. Interesant este, că unii copii manifestă acest tip de comportament față de unele persoane, în timp ce față de altele nu. Acest lucru s-ar traduce prin faptul căneascultarea derivă din relația pe care copilul o are cu o persoană.Însă, cu cât copilului i se oferă un mediu echilibrat cu reguli stricte îmbinate cât mai echilibrat cu libertatea de a explora singur lumea, cu atât el va fi mai ascultător, fără a-și pierde însă încrederea în sine, fără a se simți penibil că se supune autorităților, regulilor, normelor și valorilor sociale din care face parte. La adolescență, neascultarea se prelungește și devine complicatăpentru că împreunează și alte tulburări (de exemplu-agresiunea).

 

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Email-ul prietenului
Scrieti un mesaj
Introduceti codul de securitate


Despre autor:

Sunt absolventa a Universitatii Bucuresti, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei. Momentan locuiesc in Italia unde urmez un curs de perfectionare in Consiliere Psihologica. Lucrez ca insotitor pentru batrani de la care am invatat ca viata este prea scurta incat sa o traim tristi. Imi impartasesc cunostintele tuturor celor ce parcurg un drum al evolutiei personale in speranta de a fi o punct de reper pentru ei.

Site-ul meu: http://www.psihologiasufletelornoastre.blogspot.com

Comentaţi

Trebuie sa va logati pentru a posta comentarii.

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.