Marti, 17 Septembrie 2019

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Să plece vânzătorii României!

05.05.2016 ·Scris de: in Editorial

demisia b     În 1877 România a profitat de conflictul dintre marile puteri ale estului, Imperiul Otoman şi Rusia, şi a obţinut independenţa. Am fost la fel de mici atunci ca şi acum, dar atunci ne conduceau patrioţi care apărându-şi ţara îşi apărau şi averea. Acum suntem conduşi de hoţi pe care poporul, în înţelepciunea lui, i-a ales, şi care îşi apără furăciunile îngăduite de cei cărora ne-au primit gratis, pe promisiuni. Ca să acopere costurile prostiei faţă de cetăţenii pe care îi conduc, conducerea UE vrea să penalizeze toate ţările care nu vor să fie parte la prostia globalizării, „refugiaţii”, fiind parte a acesteia. Niciunul din marile partide(ca număr de votanţi doar, nu ca şi conduceri) nu vrea să ia atitudine faţă de vânzarea la care suntem supuşi de către guvernul preşedintelui, care nu mai vrea să şi-l asume, la fel cum nu este asumat nici de partidele care l-au votat, şi îl susţin acum(motivul fiind alegerile care vin), dar toate încearcă să îl arunce în cârca adversarilor. La câţi prostovani sunt în ţară comportamentul acestora este normal, şi nu o să protesteze nimeni dacă o să fim forţaţi să primim străini pe teritoriul României, folosindu-se motivul penalizărilor impuse de UE, refuzate de ţările din grupul de la Vişegrad(Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) în care sluga lui Merkel, Klaus Werner Iohannis, la fel ca şi sluga impusă de Bruxelles, şi aleasă de teuton, Dacian Cioloş, nu ne-au băgat, ţările respective nerespectând valorile democratice şi libertatea impusă, dar acceptate de prostia românească. Mai mult, ai noştri ca şi brazii pe care îi vând, ne-au pus capră şi pentru construirea unei mega moschei, în faţa lui Erdogan, pe teritoriul turcesc nefiind acceptate biserici creştine. Nu este obligatoriu să fim parte a unei uniuni care ne-a tratat în permanenţă ca pe nişte cerşetori, toţi conducătorii de după 1989 făcând acest joc pentru atingerea propriilor scopuri. În condiţiile actuale UE are mai multă nevoie ea de noi decât avem noi de ea. Oricum s-a avut grijă de toţi „prietenii” noştri să fim transformaţi într-o piaţă de desfacere. Economic am fost distruşi şi vânduţi la cei care au dat mai mult. Se pare că totuşi cineva ne iubeşte undeva, că pe acest mic teritoriu au fost înghesuite resurse naturale de care depinde multă lume care ne vrea binele nostru pentru ei, şi ar trebui să profităm de acest lucru pentru a ne impune condiţiile care să avantajeze România. Primul pas care ar trebui făcut imediat ar trebui să fie îndepărtarea preşedintelui trădător cu guvernul lui cu tot, şi dacă vrem să fim pacifişti, în toamnă ar trebui să alegem naţionalişti care să nu fi fost parte a parlamentelor de până acum, şi desfiinţarea tuturor slugilor din justiţie în primul rând, care i-au servit pe aceşti vânzători de neam şi ţară. Am văzut mare agitaţie în toată presa care serveşte, indiferent de motive, interese străine de ale României, toate acestea încercând să atragă pe prostovanii care alcătuiesc cea mai mare parte a populaţiei de partea cauzei care o servesc în poziţia cerută. Interpretarea care ar trebui dată, şi sper să fie şi corectă, este că prostovanii nu sunt chiar atât de mulţi precum vor cozile de topor, iar lumea a început să caute curentul naţionalist. Din păcate liderii acestui curent sunt timoraţi de justiţia aservită, şi încă nu se înţeleg chiar dacă declarativ au acelaşi interes. În condiţiile obligării românilor să plătească pentru ceva care nu au dorit niciodată, doar pentru a acoperi prostia occidentală trebuie să cerem prin orice mijloace demisia celor care ne vând, că poate aşa se trezesc şi ei la realitatea care în final o să-i îngroape! Cioloş şi Iohannis plecaţi de bună voie, România este a românilor!

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message


Despre autor:

fără ocupaţie şi realizări materiale şi profesionale,un pesimist optimist,care o duce rău bine de tot sau bine rău de tot(încă nu m-am decis),dar mă doresc un fel de ‘gigi contra’ la tot şi la toate,dar nu-mi reuşeşte prea bine nici treaba asta

Site-ul meu: http://opinia1.ro

Un comentariu la “Să plece vânzătorii României!”

  1. roxana92 says:

    :-?

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.