Vineri, 24 Februarie 2017

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Răzbunarea neamului roşu VI

16.04.2015 ·Scris de: in Sci-Fi, Fantasy

piramida azteca     Albul marmurei care îmbrăca piaţa centrală de festivităţi a oraşului capitală de pe planeta pe care era încartiruit îi rănea privirea sub strălucirea soarelui de dimineaţă. Reflexia luminii era frântă şi multiplicată de forma piramidei din centrul pieţei. Cele patru puncte cardinale erau ocupate de ţarcurile în care erau ţinuţi foştii sclavi, viitoarele ofrande, şi viitorii sclavi, viitoare ofrande la timpul lor. Piaţa era împodobită de sărbătoare, albul ei strălucitor fiind întrerupt de verdeaţa colorată a vegetaţiei care completa frumuseţea arhitectonică a pieţei. În toate colţurile imperiului existau astfel de pieţe cu acelaşi scop pentru care era pregătită şi împodobită azi şi piaţa de pe planeta X. El aşa prefera să-i spună din momentul în care anunţase descoperirea pe care o făcuse superiorului său, şi anume că deţinuţii descoperiseră existenţa lor, în teorie, denumind planeta pe care erau situaţi planeta X. Această informaţie împreună cu observaţia că ar putea fi o legătură între eclipsa satelitului natural al planetei pe care erau deţinuţii şi pe care ei îi păzeau şi schimbarea într-o nuanţă roşiatică a culorii respectivei luni îl aduseseră astăzi în poziţia de a avea privilegiul de a se plimba în ziua în care se celebra Imperiul în piaţa de festivităţi. Nu era singurul care se plimba prin piaţa înconjurată de tribunele de unde locuitorii vor asista la ceremonialul prin care se sărbătorea puterea şi strălucirea Imperiului galactic din al cărui nisip făcea şi el parte. Un simplu analist flux de date ca el nu prea avea ce căuta acum aici, dar descoperirile lui precum şi prietenia, deloc gratuită, cu mai marii planetei, care o căutau tocmai datorită funcţiei lui chiar dacă nivelul lui de acces era de nivel secund, dar jocurile puterii impuneau şi ultimului cetăţean al Imperiului să se folosească de orice şi oricine pentru a se căţăra cât mai sus pe treptele ierarhiei conducerii, îl aduseseră acum în poziţia de a admira piaţa, dar mai ales de a se afla acum în ea, acest lucru considerându-se o mare onoare, şi legat de poziţia lui, prefigurându-i un viitor strălucit. Piaţa era acoperită de murmurul pe care îl provocau viitoarele ofrande şi care devenea din ce în ce mai puternic pe măsură ce blocajul hipnotic al sclavilor ce urmau să fie sacrificaţi în timpul ceremoniei se risipea, memoria acestora făcând loc la amintirea a ceea ce o să se întâmple cu ei. Picioarele şi nu numai îl purtaseră spre ţarcul unde ofrandele de sex feminin erau închise. Din curiozitate căuta cu privirea să vadă dacă o să recunoască vreo frumuseţe de care se bucurase prin mărinimia unuia din prietenii lui mai avuţi, el nepermiţându-şi să aibă sclavi sau sclave proprii. Probabilitatea de a vedea o figură cunoscută era mică, dar priveliştea atâtor trupuri perfecte care erau lăsate să fie ghicite sub robele vaporoase de culoare albastră, îi încântau privirea. Fără grabă îşi îndreptă paşii spre ţarcul unde viitoarele sclave erau evaluate şi îşi aşteptau viitorii stăpâni. Spre deosebire de cele vechi acestea îşi aşteptau stăpânii goale, spre a fi admirate de către aceştia. Nu erau foarte mulţi care se plimbau pe lângă acest ţarc. Înghesuiala mare era pe lângă ţarcurile masculilor, homosexualitatea fiind o modă care nu apusese nicicând. Era poate printre puţinii care nu era atras şi nici nu încercase de curiozitate o asemenea experienţă. Printre cunoscuţi devenise deja un trofeu şi un pariu cu privire la cine o să reuşească să-l convingă să încerce şi plăcerile oferite de partenerii de acelaşi sex. Moda homosexualităţii îi făcea mai atractivi pe sclavii masculi pentru a fi admiraţi şi aleşi atât de bărbaţii, cât şi de femeile care îşi puteau permite sclavi. Nu prea înţelegea comportamentul sexual al propriilor semeni, fiind se pare de fală să faci sex cu un bărbat dacă erai de acelaşi sex, dar dacă erai femeie şi preferinţele tale sexuale erau îndreptate către cele de acelaşi sex ca şi tine, atunci erai privită cu indulgenţă şi cu toleranţă, dar cumva ca o ciudăţenie. Poate de aceea erau puţine femei care admirau viitoarele sclave. Între stăpâni şi sclavi diferenţa se vedea doar dacă erau tăiaţi, unii sângerând albastru, iar ceilalţi roşu. Sclavii aveau aceeaşi alcătuire ca şi ei putând fi folosiţi şi ca piese de schimb dacă ar mai fi fost nevoie chiar dacă ei făceau parte din două specii diferite. Una învingătoare şi cealaltă învinsă în marele război al universului. Acest lucru se şi sărbătorea astăzi în toate colţurile imperiului. Victoria speciei albastre asupra tuturor celorlalţi prin apariţia zeului Şarpe şi a soţiei acestuia pasărea Phoenix, născătoarea dragonilor. Aceştia duseseră la distrugerea totală a tuturor celorlalte specii care erau născute din marele neant şi care se luptaseră pentru dominaţia universului. Ceea ce nu au înţeles niciodată a fost interzicerea de către Creatori a anihilării şi acestei specii asemănătoare cu a lor, cu toate că pe toate celelalte avuseseră permisiunea să le distrugă definitiv, şi să nu păstreze nici măcar un exemplar în viaţă. Tot ce li se permisese legat de specia sclavilor fusese ca supravieţuitorii războiului galactic pe care ei îl câştigaseră să fie închişi pe planeta pe care el o păzea după ce mare parte din memorie le fusese ştearsă. Nimeni nu a înţeles cu ce erau aceşti roşii speciali de li se permisese supravieţuirea. Marele zeu şarpe fusese numit zeu al planetei închisoare şi exilat pe aceasta departe de soţia lui, dar copiii lor ajutaseră la cucerirea universului cunoscut. Sărbătoarea celebra naşterea zeului şarpe şi nunta cu soţia lui, spectacolul care urma sacrificării sclavilor urmând să recreeze ceea ce se întâmplase cu mii de ani în urmă. Aşa cum toţi ştiau că se întâmplase la o adunare care celebra pe Creatori, mama dragonilor îşi făcuse apariţia alegând din mulţime pe cel care avea să-i fie soţ, şi după ce îi dăduse viaţă zburase împreună cu acesta spre locul unde mama dragonilor îi adusese la viaţă pe cei care îi făcuseră stăpânii universului. De atunci totul era doar un spectacol precedat de omorârea sclavilor pentru a fi înlocuiţi de alţii prin lege fiind interzisă păstrarea unui sclav mai mult de la o sărbătoare la alta. Lucru acesta era singurul avantaj pe care îl aveau cei numiţi gardieni pe planeta X, pentru că singura planetă cu sclavi şi sclave de valoare, originali, era planeta pe care ei o păzeau şi numai ei puteau permite accesul pentru comercializarea acestora, fapt care compensa distanţa faţă de planetă mamă şi îi făcea să fie cei care puteau decide cine şi cum era la conducerea imperiului. În ţarcul viitoarelor sclave remarcă o roşcată care îşi îndreptă privirea verde spre el fără să-şi plece ochii atunci când privirea li se întâlni, lucru rar întâlnit la o fiinţă din specia ei atunci când se găsea în situaţia ei, închisă într-un loc străin departe de casă, dezbrăcată fiind şi supusă cercetării cu privirea de nişte necunoscuţi, înconjurată de sute de fiinţe asemenea ei, speriate, şi care emiteau feromoni de frică. Dovedea că era specială. Vocea şefului lui îl întrerupse din contemplaţie şi gândire.
– Ai văzut ceva interesant?
– Da. Roşcata de acolo cred că mi-ar face plăcere să o încerc de câteva ori.
– Eşti desuet. Dacă vrei să ajungi să-ţi permiţi să-ţi cumperi proprii sclavi ar trebui să accepţi că nu femeile sunt cele care te pot ajuta.
– Ştiu acest lucru, dar încă nu sunt pregătit să fac un pas spre acea direcţie.
– Păcat! Aş fi fost interesat să te las la conducere. Cred că era o invitaţie direct în cearceafurile şefului.Pentru a fi la conducerea a ce? A unei partide de sex, presupun, pentru că nu aveam cunoştinţă că şeful ar vrea să se retragă sau ar fi ameninţat cu înlocuirea. Am să zic pas şi de această dată.
– Mulţumesc de susţinere, dar totuşi îmi plac mai mult roşcatele.
– Şi dacă aş cumpăra roşcata aceea pentru tine.
– Mulţumesc, nu! Propunerea însemna nici mai mult nici mai puţin decât de a deveni amantul şefului cu tot ce decurgea din acest lucru. Tonul uşor ridicat şi apăsat îl făcu pe acesta să se întoarcă şi să se îndepărteze spre ţarcurile cu sclavi de unde probabil îşi va alege viitorul stoc.
Probabil că se simţise ofensat de refuzul meu atât de clar şi relativ dur. S-ar putea ca acest lucru să mă coste destul de mult, dar nu eram gata să-mi pierd ultima virginitate rămasă. Întorcându-mă cu privirea am surprins roşcata, pe care şi eu mi-o doream spre a-mi satisface aceleaşi pofte pe care şeful meu le vroia pentru mine, că mă privea şi mă cântărea şi măsura oarecum cu admiraţie şi cu curiozitate şi aş putea zice chiar că şi cu puţină poftă sexuală. Era mai mult decât ciudat ca o sclavă să aibă o asemenea privire. Trebuia să o urmăresc şi să văd ce se va întâmpla cu ea, trebuia să fie a mea. Parcă citindu-mi gândurile Roşcata îmi zâmbi şi înclină abia perceptibil capul a încuviinţare. Oare putea să ne citească gândurile? La întrebarea pusă în gând am mai primit un zâmbet şi o înclinare din cap. Devenea mai mult decât ciudat.
Şirul gândurilor mi-a fost întrerupt de intrarea în piaţa, care se însufleţise între timp, a preoţilor care aveau să înceapă, şi să conducă sărbătoarea.

Cei cinci preoţi care urmau să conducă ceremoniile aduceau pe o platformă micuţă instrumentele de tortură care urmau să fie folosite pentru a sacrifica ofrandele, modalitatea de tortură devenind deja o artă, cel care era ales de mulţime ca fiind cel mai inventiv urmând a fi ales pentru anul următor Mare Preot, lucru care avea multe avantaje, cel mai important dintre ele fiind acela că urma să fie timp de un an sfătuitorul Împăratului, care reprezenta Zeul Şarpe al universului, Cel Născut de Phoenix, şi tată al dragonilor. Din acest motiv toţi tinerii care îşi puteau permite o călătorie din locurile de baştină şi până în acest colţ al universului, dar mai ales puteau să mituiască conducerea planetei X pentru un permis de şedere pe durata ceremoniei de Sărbătorire a Imperiului începuseră să se înghesuie în piaţa de ceremonie, care urma să devină neîncăpătoare în curând, şi scena unor acte de tortură, multe din ele cu tentă sexuală, greu de imaginat, acestea fiind limitate doar de puţinul arsenal care fusese adus pe platforma flancată de preoţi. Marele Preot din anul acesta ajunsese la baza micei piramide din centrul pieţei, lepădându-şi veşmântul de ceremonie şi rămânând gol, doar o paloare albăstrie mai accentuată, din cauza emoţiei momentului, îl deosebea de victimele care urmau să-l vopsească în roşu cu sângele lor în conformitate cu ceremonialul. Urcând treptele micuţei piramide se îndreptă spre piatra de sacrificiu care se afla în mijlocul platformei care alcătuia vârful piramidei, şi aprinse micuţele ruguri, care flancau portalul prin care se spunea că Phoenixul îşi făcuse apariţia, unde inima şi capul ofrandelor aveau să fie mistuite. În acelaşi timp în cele patru colţuri de la baza piramidei ceilalţi preoţi aprindeau rugurile care aveau să mistuiască ofrandele vii rămase şi sclavii necumpăraţi (toţi fuseseră vânduţi întotdeauna). Pe măsură ce piaţa se umplea, la plânsul ofrandelor alăturându-se murmurul produs de participanţii la ceremonial, şi tribunele începuseră să se ocupe. Era timpul să meargă să-şi ocupe locul rezervat în tribune, apusul urmând să dea startul ceremoniei. Preoţii se îndreptară spre ţarcul cu ofrandele masculine şi scoaseră la întâmplare câteva dintre ele legându-le în şir indian şi îndemnându-le spre scările piramidei unde aveau să-şi găsească sfârşitul. Blocajul hipnotic era încă îndeajuns de puternic pentru ca aceştia să nu opună rezistenţă şi să urmeze comenzile date. Mulţimea începuse să se înghesuie în jurul piramidei cu speranţa că vor fi aleşi ca ajutoare pentru desfăşurarea ceremoniei de sacrificiu din vârful piramidei. Păstrau totuşi o distanţă respectabilă, de multe ori Marele Preot dând ordin să fie adus spre sacrificiu şi câte un spectator din mulţime. Era o modalitate legală prin care puteai îndepărta, pentru preţul corect moştenitorul vreunui rival. Era doar o teorie, nimic demonstrat, Marele Preot fiind stăpânul vieţii şi al morţii fiecăruia din cei aflaţi în public, tribune sau piaţă pe timpul ceremoniei. De multe ori se întâmplase o schimbare de dinastie pe planeta unde avea loc ceremonialul, ca şi aici, dacă Preotul îl vroia pe capul dinastiei conducătoare în acel moment, toţi urmaşii din dinastia respectivă fiind apoi vânaţi în toate colţurile Imperiului dacă unii fuseseră destul de înţelepţi să vadă semnele ce precedau asemenea masacrare a propriei familii. Se spunea că nu era sărbătoare reuşită dacă puţin sânge albastru nu întuneca roşul ce urma să curgă. Aşa că dorinţa de a accede la o poziţie mai apropiată de locul ierarhic dorit era temperată de pericolul unei morţi fără rost. Înserarea îşi făcu treptat apariţia. Un vuiet acoperii piaţa odată cu apariţia în tribuna oficială a regelui planetei X. Arta de a asigura cu sclavi şi sclave, originali, atât pe Împărat şi familia acestuia, cât şi pe Preotul Şef, cât şi a clerului Imperiului îl menţineau la putere pe această planetă gardian de la marginea unei galaxii obscure. Era modalitatea prin care influenţa planetei X de-a lungul Imperiului era ţinută în frâu, asta pentru că regulile impuse de creatori nu le dădeau voie decât la un număr restrâns de colectări de pe planeta închisoare. Amurgul începuse şi se apropia momentul deschiderii ceremoniei. Marele Preot făcu semn la patru tinere din public să vină şi să-l secondeze. Acestea nu erau în pericol de a fi sacrificate, fiind o întinare a pietrei de sacrificiu uciderea unei femei pe piatra sacră, Întinare care se cerea a fi spălată cu sângele celui care făcuse acest sacrilegiu şi sânge regal, aşa că ele nu erau în niciun pericol. Rolul lor era de a-l picta cu sângele ofrandelor. Preotul ridică mâinile în mod ritual şi o tăcere de mormânt se lăsă peste spectatorii din jurul piramidei toţi ţinându-şi răsuflarea. Urma alegerea bărbaţilor care îl vor ajuta să sacrifice ofrandele. Dacă chemarea se făcea prin indicarea cu cuţitul de sacrificiu, cel puţin unul dintre cei aleşi avea să fie victimă la această sărbătoare. Din fericire, pentru moment, pericolul planând peste toţi până la sfârşitul ceremoniei, pentru cei chemaţi, cuţitul nu se arătă de această dată. Era ştiut totuşi că cel puţin un spectator albastru o să moară, pentru că altfel însăşi Marele Preot urma să fie sacrificat anul următor de către Marele Preot ales în acest an. Şi clerul îşi avea regulile şi lupta lui. Regele şi suita lui îşi consumau liniştiţi băuturile în aşteptarea începerii carnagiului ce avea să urmeze. Semn că toate mărimile momentului erau mulţumite şi nu exista nici un pericol pentru familia regelui de care acesta, se pare, să fi avut cunoştinţă. Primul sclav de la baza piramidei fu împins pe scări şi preluat de proaspetele ajutoare ale Marelui Preot şi pus pe masa de sacrificiu, răşchirat şi gol, fiecare ajutor ţinându-l de câte un membru. Tribunele care se umpluseră între timp vuiră de plăcere atunci când pumnalul sacru de onix spintecă pieptul victimei, momentul în care inima încă pulsând fu scoasă din pieptul ofrandei, fiind exact momentul în care soarele apusese şi reflectoarele puternice care planau deasupra pieţei se aprinseră şi luminară mulţimea şi strigătele de bucurie, şi vuietele de frică care se făceau auzite. După ce aruncă inima în focul din partea stângă a portalului, preotul se întoarse cu securea de ceremonie cu care reteză capul ofrandei. Rostind incantaţia de ceremonie actorii din vârful piramidei îşi îndeplineau rolul atât de bine ştiut şi râvnit de locuitorii Imperiului: femeile îşi înmuiau mâinile în sângele cald şi roşu pictându-l pe Marele Preot; cele patru ajutoare masculine luau trupul ciopârţit şi îl aruncau la baza piramidei şi prelua următorul sacrificiu; preotul arunca capul desprins de trup în rugul din partea dreaptă a portalului. Că era un sâmbure de adevăr în tot acest ritual era dovedit de faptul că indiferent din ce direcţie ar fi bătut vântul, şi indiferent unde avea loc acest ritual fumul rezultat din arderea inimii şi capului ofrandei se strecura de la rugurile care îl flancau, prin portalul prin care se presupunea că iniţial apăruse mama dragonilor, Phoenixul. Sângele victimei începuse să păteze albul marmurei din care era construită piaţa. Lăsând securea de sacrificiu lângă altar, Marele Preot aruncă în mulţime ustensilele de tortură care fuseseră aduse de preoţi şi urcate pe platforma din vârful piramidei din piaţă. În piaţă se produse o oarecare vânzoleală rezultată în urma luptei pentru respectivele unelte ale morţii. Fericiţii posesori se îndreptară spre ţarcurile unde ofrandele hipnotizate priveau spectacolul din care erau parte pe post de recuzită. Mulţimea şi tribunele îşi împărţii atenţia între sacrificiul ce avea loc în vârful piramidei şi modurile în care parte din ofrande erau omorâte de către participanţi. Timpul făcu ca ţarcurile să se golească şi piaţa să se înroşească de sângele vărsat. Nu ştiu dacă cineva observase, dar tot sângele scurs de la victime părea să ducă spre ţarcul viitoarelor sclave. Părăsindu-mi locul din tribune mă încumetai să intru în mulţimea din piaţă, bărbaţii de aici fiind cei mai expuşi în a fi aleşi pentru a face cunoştinţă cu piatra de sacrificiu. Mă strecurai cu greu în apropierea ţarcului cu sclave căutând cu privirea roşcata de nurii căreia aş fi vrut să mă bucur. Cu toate că era înghesuită de alte trupuri îngrozite, nu mi-a fost greu să dau de ea, în jurul ei fiind un micuţ spaţiu gol, explicaţia lui fiind că sângele scurs în piaţă avea ca ţintă trupul ei, pe care, împotriva legilor gravitaţiei, începuse să se urce pe acesta. Era ciudat că părea că nimeni altcineva nu sesizase această ciudăţenie în afara mea şi a sclavelor din ţarc, timpul scurs odată cu sângele produs de creşterea carnagiului de pe piramidă şi din piaţă, din jurul ţarcurilor cu ofrande, făcu ca frumoasa piele albă a ţintei mele să dispară sub o peliculă roşie. Şi mai ciudat era calmul cu care roşcata mea stătea privindu-mă zâmbind în toată această nebunie. Conexiunea vizuală dintre noi fu întreruptă în momentul în care eu mi-am întors privirea spre piramida din centrul pieţei, în urma ţipătului scos din toate piepturile, pentru a afla sursa cauzei care îl produsese. Deasupra piramidei toţi puteau vedea o pasăre Phoenix care începuse să se hrănească cu cei care se aflau pe platformă, încremeniţi de spaimă şi de uimire, respectivii păreau lipiţi de platformă şi incapabili să fugă de ciocul arzător care îi ciugulea unul câte unul. După ce termină de curăţat tot ce era în două picioare pe piramidă îşi luă zborul şi ateriză pe gardul care înconjura ţarcul sclavelor. Fără teamă frumoasa mea se îndreptă spre pasărea de foc, care o înfulecă fără ezitare. Dând din coate încercai să mă strecor şi să fug de mulţimea înnebunită, care, ciudat, fugea în aceeaşi direcţie ca şi mine. Nu am mai apucat decât să văd un cioc de foc care îmi puse capăt tuturor întrebărilor.

„La naiba! Legendele sunt adevărate!”, era gândul pe care nu-l putea alunga din cap regele punctului care putea răsturna ordinea Imperiului, în timp ce tronul din care prezidase piaţa de ceremonii îl purta cu viteză prin sistemul de tunele care lega buncărul construit pentru a se refugia pe această planetă şi orice punct important unde prezenţa lui era cerută. Fusese prea multă linişte de la centru, şi se aştepta ca Marele Preot să-l invite să-şi deschidă pieptul în faţa mulţimii, dar la ce se întâmplase acum nu se aşteptase. Oricum primul lui născut, declarat mort la naştere era bine ascuns gata să preia frâiele afacerilor familiei şi să conducă linia de sânge până pe tronul Şarpelui, lucru care, acum, în lumina ultimului eveniment la care fusese martor nu prea avea cum să fie posibil. Dacă Phoenixul îşi făcuse apariţia atunci trebuia să apară şi Zeul Şarpe. După mai puţin de zece minute de când dăduse comanda tronului pentru a se retrage din faţa unui potenţial pericol acesta se deschise după ce se fixase în sala de consiliu, care începu să primească şi pe consilierii lui pentru a discuta şi găsi soluţia la problema apărută. Ca întotdeauna primul care îşi făcu apariţia şi luă loc în stânga lui fu şeful serviciilor de informaţii. Pe ecranul principal al sălii puteau vedea imagini din haosul care pusese stăpânire pe piaţa de ceremonii şi tribunele care o înconjurau, mulţimea alergând să scape de ameninţarea pe care el nu o mai vedea. Oricum se părea că aceasta se înfruptase cu spor din interiorul ţarcurilor care erau golite acum de conţinutul lor. A treia persoană care îşi făcu apariţia fu prima lui soţie care luă loc în dreapta lui. În momentul în care aceasta îşi făcu apariţia regele blocă şi sigilă încăperea. Ceea ce era în afara acestor ziduri era la mâna celui de al treilea fiu al său care era la comanda armatei şi al forţelor speciale.
-Ce informaţii ai în momentul acesta?, întrebă nerăbdător pe Lordul Ureche.
-Numai filmările din piaţă, dar fără a avea datele prelucrate.
-Bine, pune-le să le vedem cu 15 minute înainte de apariţia Phoenixului prin portal.
Pe ecran se derulară timp de 15 minute imaginile cerute.
-Aţi observat ceva?
-Nimic, veni răspunsul lordului.
-Poate, spuse şi Soţia a doua, dar aştept să-mi spui ce ai văzut tu. Formula neprotocolară de adresare îi arătă cât de speriată era cel mai bun sfetnic al lui. Trecând peste această greşeală care nu ar fi trebuit să aibă loc de faţă cu cineva din afara cercului familiei răspunse la întrebarea pusă.
-Nimic ce ar părea interesant la prima vedere! Spune-mi ce-ai văzut tu!
-Nu ştiu dacă este important, dar mi s-a părut că sângele care provenea de la sacrificii se îndrepta spre ţarcul în care erau închise viitoarele sclave. Derulând imaginile luate din piaţă nu putea decât să-i dea dreptate soţiei.
-Are dreptate Maiestatea Sa!, îi confirmă Lordul Ureche. Mai mult, spuse acesta, cred că am zărit lângă ţarcul respectiv faţa analistului care ne-a atras de curând atenţia cu faptul că deţinuţii se pare au descoperit teoretic prezenţa noastră. Nu ştiu dacă are vreo importanţă sau legătură cu ce s-a întâmplat, dar simt că are.
-Arată-mi unde l-ai văzut!
Imaginile se derurală surprinzându-l pe respectivul cum se zgâia cu o privire mirată lângă gardul ţarcului cu sclave la o sclavă care se pare că îi întorcea privirea fără reţinere, lucru rar întâlnit, dar mai ales aceasta părea că este îmbrăcată încontinuu de sângele scurs în timpul sacrificiilor, care părea că îşi atingea ţinta în contact cu aceasta. Pe ecran îşi făcu apariţia Phoenixul căruia sclava i se sacrifică fără ezitare, imaginea feţei înainte de a fi înghiţită arătând extazul, fericirea şi mai ales că respectiva ştia cumva ce urma să se întâmple. Imaginile continuară arătând inclusiv momentul în care Phoenixul îl înghiţi pe analistul amintit, după care Phoenixul îşi lua zborul.
– Putem să aflăm care a fost direcţia spre care a zburat Phoenixul?
– Da Maiestate! Îmi trebuie numai permisiunea Maiestăţii Tale de a întreba şi voi primi răspunsul, dar cred că mai important ar fi să pregătim o informare către Împărăţia Sa, Zeul Şarpe, înainte de a primi acesta informarea de la agenţii imperiali, o întârziere putând fi interpretată ca o subminare a autorităţii Împărăţiei Sale.
– Şi cum anume ar putea fi interpretată această întârziere o subminare a autorităţii imperiale?, întrebă cea de-a doua Soţie.
– Conform cu legenda, şi cu ce s-a întâmplat până acum, aici, Phoenixul a apărut la o sărbătoare, a înghiţit un mascul, pe care l-a regurgitat, acesta devenindu-i soţ şi tată al dragonilor, precum şi primul Zeu Şarpe care a cucerit universul cunoscut, şi care cu ajutorul fiilor lui, dragonii, a înfrânt toate celelalte civilizaţii concurente, dând naştere Imperiului nostru. Deci dacă s-ar continua cu confirmarea legendei atunci chiar acum, undeva apare, Zeul Şarpe, care ar fi Împăratul de drept al imperiului în situaţia dată.
– Ai dreptate! Pregăteşte informarea, fără multe înflorituri, şi lasă-ne o portiţă de scăpare. Vreau dosarul analistului şi să vorbesc cu şeful lui. Poţi să pleci!, îl eliberă pe Lordul Ureche. Făcând o plecăciune acesta se îndepărtă.
– Ce părere ai?, îşi întrebă soţia.
– Nu prea putem să facem multe împotriva zeilor care se pare că până la urmă există, după cum se vede. Ar trebui să vedem dacă mai există un pericol imediat pentru noi, şi ca semn de sprijin pentru actuala dinastie în momentul în care şi dacă aflăm unde a plecat Phoenixul să trimitem două trei nave, dar doar cu ordinul de a urmări fără să angajeze sub nici un fel Phoenixul sau noul Împărat Zeu, ba chiar dacă se reuşeşte contactul cu cei doi zei, să ne oferim serviciile în cel mai umil mod posibil, ducând cu ei ofrandele umane care îl încântau atât de mult pe Zeul Şarpe.
– Pentru cele spuse ar trebui să-ţi arăt inima poporului ca să vadă că e plină de credinţă, dar ai dreptate ca de cele mai multe ori. Cel mai bine ar fi ca misiunea să-i fie încredinţată primului tău născut, cel de-al treilea meu fiu, iar la comanda navelor să fie rude în care să avem încredere, dacă există aşa ceva.
– Sunt de acord. Pentru nave avem chiar doi nepoţi de verişori primari, cărora le-ai dat prima lor comandă. Nu cred că sunt un pericol de a ne trăda, oricum misiunea principală o să fie cunoscută doar de fiul nostru.

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message


Despre autor:

fără ocupaţie şi realizări materiale şi profesionale,un pesimist optimist,care o duce rău bine de tot sau bine rău de tot(încă nu m-am decis),dar mă doresc un fel de ‘gigi contra’ la tot şi la toate,dar nu-mi reuşeşte prea bine nici treaba asta

Site-ul meu: http://opinia1.ro

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.