Vineri, 24 Februarie 2017

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Proiect de licenţă

19.01.2015 ·Scris de: in Sci-Fi, Fantasy

proiect licenta      Închise uşa apartamentului în urma băieţilor care le aduseseră şi montaseră mobila din dormitor. Fusese alegerea Alexandrei. Ea vrusese ca pe uşile de la dulapul din dormitor să fie oglinzi de sus până jos, astfel aveau acum în dormitor o mare oglindă care acoperea cele trei uşi ale dulapului, ceea ce îl încânta, fiind faptul că chiar dacă îi costase mai mult, de fapt ultimele lor economii, era faptul că realizarea mobilei pe comandă dusese la realizarea unei oglinzi care părea dintr-o singură bucată, numai o privire mai atentă ducând la detectarea celor trei oglinzi care acopereau uşile dulapului. Firma care le făcuse mobila îşi meritase toţi banii, dovedind o ingeniozitate care justifica preţul cerut, care era mai mult decât piperat. Probabil că ar fi putut să-şi mobileze tot apartamentul dacă ar fi cumpărat o mobilă de serie, şi le-ar mai fi rămas şi ceva în plus, dar dacă Alexandra dorise să aibă o oglindă cât un perete, iar aceasta să nu fie o uşă glisantă, totul se justifica şi merita fiecare bănuţ, pentru fericirea ei, şi a lui. Nu conta că în rest apartamentul mai era mobilat doar cu două scaune şi o măsuţă. În timp situaţia avea să se schimbe. Zgomotul făcut de micul radio pe care îl aveau, şi din care începu să se audă o melodie de jazz îi întrerupse gândurile de satisfacţie ale unor realizări de început de drum. Se îndreptă spre dormitor de unde se auzea muzica străbătând fără grabă cei zece metri de hol din care putea să intre în toate celelalte camere ale apartamentului. Ultima cameră pe stânga era dormitorul matrimonial de 24 de metri pătraţi în care o găsi pe Alexandra dansând goală după muzica micului radio, bineînţeles că în faţa oglinzii, în care se pare că-i făcea plăcere să se admire, care alături de un telefon clasic completa ceea ce era în dormitor, hainele Alexandrei zăcând aruncate la ceea ce ar trebui să fie partea patului unde o să li se odihnească picioarele. Fără să zică nimic se întinse pe pat şi urmării din ce în ce mai interesat, şi nu numai, mişcările provocatoare şi lascive ale Alexandrei care se mulau perfect cu melodia scoasă de radioul care se dovedea a fi pentru mărimea lui destul de zgomotos. Îi plăcea ceea ce vedea, având atât faţa Alexandrei, dar şi spatele ei în acelaşi timp în faţa ochilor. Astfel fundul ferm de femeie tânără, se mişca pe nişte picioare lungi în acelaşi timp cu un abdomen plat, şi cu un spate bine făcut, el ştiind acum că mişcarea zilnică pe care Alexandra o făcea, avea un rezultat care menţinea forma fizică a tinerei lui soţii, pe care atât prietenii lui, dar şi prietenele ei o admirau, la cele din urmă detectase el şi ceva invidie, ai cărei sâni fermi, poate puţin mai mari decât ar fi fost normal la un asemenea trup, păreau în oglindă că îşi au dansul lor propriu, dar în concordanţă cu tot ansamblul.
-Îţi place ceea ce vezi?
-Vino şi o să-ţi demonstrez cât de mult!, spuse trăgându-şi tricoul peste capul chelios.
O ultimă privire a Alexandrei în oglindă însoţită de trecerea mâinii prin părul roşcat îi atrase pentru o secundă atenţia, dar acest lucru dispăru în momentul în care Alexandra se aruncă peste el, şi începură să facă dragoste. Săruturile şi mângâierile cu care se dăruiau unul altuia păreau a fi în armonie cu saxofonul care se tânguia din radio, melodia părând că nu se mai termină. O puse pe spate şi începu să-i exploreze cu săruturi fiecare părticică a trupului. Fără grabă îşi aduse soţia acolo unde plăcerea lui de a poseda un asemenea exemplar îi provoca ei plăcere, simţurile punând stăpânire pe gândirea şi raţiunea amândoura. Finalul veni pentru amândoi în acelaşi timp.
-Cred că încep să te iubesc.
-Tot e bine că îmi spui asta după ce ne-am căsătorit!
-Ţi-am mai spus că te iubesc şi înainte.
-Da, dar se pare că acum nu mai eşti aşa de sigur pe tine, cel puţin asta ar rezulta acum din afirmaţia ta.
-Nu fi răutăcioasă!
-Ştiu fraiere că mă iubeşti, mai mult, ştiu că m-ai vrut din prima clipă în care ne-am întâlnit, şi nu înţelegi de ce te-am ales pe tine în ciuda altora. Ar trebui să ai o încredere mai mare în tine, poate la fel de mare ca încrederea pe care o ai în tine ca atunci când te aşezi în faţa calculatorului!
Afirmaţia Alexandrei îi goli mintea şi îi readuse în locul gândurilor de satisfacţie şi împlinire imaginea Alexandrei în momentul în care aceasta îşi trecuse mâna prin părul roşcat. Fără grabă se sui pe frumoasa lui soţie făcându-şi loc cu picioarele între picioarele acesteia, şi îngropându-şi faţa în părul ei.
-O luăm de la capăt?
Cu un glas şoptit şi gâtuit de emoţie începu să-i vorbească în ureche nelăsând să i se vadă buzele strânse printre care cuvintele îşi făceau loc neauzit chiar de aproape.
-Nu te speria, şi să nu faci mişcări bruşte. Încearcă să te comporţi ca şi când am face sex, şi răspunde-mi prin da sau nu.
Încordarea sânilor striviţi de pieptul lui ascetic, şi o mică zvâcnire a corpului îi spuseră că aceasta era atentă şi alertă, dar săruturile pe care i le aplica pe gât şi umeri, precum şi mângâierile cu care mâinile Alexandrei începură să-i străbată spatele, îi spuseră totodată că aceasta, ascultătoare, îi urma instrucţiunile şoptite în urechea acoperită de părul în care îşi îngropase faţa.
-În faţa oglinzii ţi-ai trecut mâna dreaptă prin păr?, o întrebă şoptit.
-Da, răspunse aceasta icnit ca şi cum afirmaţia dată ar fi fost rezultatul încuviinţării unei satisfacţii dată de jocul iubirii.
-Bine. După ce terminăm, nu pune nici o întrebare, comportă-te cât poţi de normal, ne îmbrăcăm, şi plecăm în oraş, îi spuse el şi începu să facă din nou dragoste. Terminară din nou împreună, lucru care le demonstră că cel puţin în pat se potriveau, şi că nu îi aşteptau surprize în privinţa aceasta. Purtând o conversaţie banală se pregătiră să iasă în oraş şi plecară.
După ce ieşiră din blocul în care le era situat apartamentul, şi se îndepărtară câţiva metri, ea nu mai răbdă şi îl întrebă:
-Îmi spui acum despre ce este vorba?
-Hai să mergem să ne aşezăm, să-ţi dau o cafea, şi îţi spun totul.

Intrară în primul bar pe care îl întâlniră şi se îndreptară spre sectorul pentru fumători şi se aşezară la o masă, aşteptând să li se ia comanda.

-Bună ziua! Cu ce vă servim?
-Bună ziua! Două cafele vă rugăm!
Picoliţa plecă să aducă comanda.
-Ei, care e marele secret?
-Ţi-am spus că lucrez la un program care o să revoluţioneze industria filmului dacă o să-mi reuşească.
-Da.
-Aproape că l-am terminat. De fapt cred că este gata, rămânând să-i mai fac nişte verificări finale. Drept pentru care am contactat reprezentanţii unei case de filme pentru a le prezenta programul, făcând pentru asta un film care are ca protagonişti doi tineri care se mută în apartamentul lor şi fac dragoste în dormitorul din apartament recent mobilat cu o mobilă asemănătoare cu cea din dormitorul nostru. Ai vreun comentariu de făcut până aici?
-Prezentarea ta pare identică cu ceea ce am făcut noi astăzi.
-Corect. Mai mult personajele principale din filmuleţ seamănă cu noi.
-Mai mult decât interesant! Cât de mult seamănă cu noi?
-Aş putea să spun că foarte, foarte exact.
-Deci tu vrei să-mi spui că tocmai m-ai promovat la rangul de actriţă de filme porno?!
-Nu o lua chiar aşa, pentru că filmul nu a rulat în faţa nimănui, nici măcar tu nu l-ai văzut.
-Bine punctat, dar asta nu te absolvă de vina de a nu-mi cere voie să te foloseşti de avatarul meu…
-Comanda dumneavoastră, îi întrerupse chelneriţa aşezându-le câte o cafea în faţă.
-Mulţumim!
În timp ce chelneriţa se îndepărta, iar Alexandra îşi prepara cafeaua, Vlad îşi aprinsese o ţigară şi privea gânditor în gol.
-Hei! Faptul că te dai gânditor nu o să te ajute să scapi aşa uşor.
-Scuze. Unde rămăsesem?
-La faptul că mi-ai folosit avatarul meu în programul tău fără să-mi ceri voie.
-Aşa este. Te rog să mă ierţi, şi pentru viitor, mai ales că dacă vei vedea programul şi filmul nu o să-ţi dai seama că este un program de calculator totul părând foarte real, practic nu poţi să-ţi dai seama că este un program de calculator. Acest lucru împreună cu faptul că după ce defineşti personajele şi porneşti programul acesta precum şi personajele care apar în el, evoluează şi se dezvoltă fără nici o intervenţie, practic pornind de la un episod pilot cu un scenariu minim, poţi crea adevărate poveşti, al căror final nimeni nu-l ştie, fiind la voia întâmplării, şi nici nu-ţi trebuie nişte computere foarte performante.
-Să înţeleg că te-ai jucat de-a dumnezeul?
-Nu ştiu dacă m-am jucat sau nu, dar se pare că munca mea poate crea o mulţime de lumi noi. Dar nu aceasta este problema care ne-a adus aici.
-Dar care este problema atunci? Tot ce pot să spun este că stresul nu-ţi afectează negativ performanţa sexuală, ba chiar cred că ţi-o îmbunătăţeşte.
-Eşti de groază! Eu mă chinui să-ţi atrag atenţia asupra a ceva important, iar tu eşti cu gândul la sex. Nu ştiu, dar ai un libido căruia sper să-i pot face faţă.
-Până acum nu mă pot plânge.
-Pot să revin?
-Te rog, chiar sunt foarte curioasă de continuare.
-Vezi tu, te-am întrebat ce mână ţi-ai trecut prin păr.
-Da.
-Eşti sigură că a fost mâna dreaptă?
-Da. Care este problema?
-Problema este că imaginea ta din oglindă a apărut ca şi cum nu ar fi fost o imagine, ci o alta tu, dar nu în oglindă, ci în realitate.
-Cum aşa?, întrebă Alexandra şi pentru prima dată o undă de îngrijorare înlocuind curiozitatea din glas.
-Dacă ai sta în faţa unei oglinzi şi ai ridica mâna dreaptă imaginea din oglindă ar fi ridicarea mâinii din faţa mâinii drepte reflectate în oglindă. În realitate dacă tu ai sta faţă în faţă cu tine însăţi şi ai ridica măna dreaptă, ai vedea că cealaltă tu ridică mâna de pe diagonală, cea din dreptul mâinii tale stângi. Este ceea ce am văzut că s-a întâmplat în oglinda de la noi din dormitor atunci când tu ţi-ai trecut mâna prin păr. A fost ca şi cum ar fi fost o altă tu în faţa ta, şi nu o imagine din oglindă.
Pe faţa frumoasă a Alexandrei apăruse expresia unei îngrijorări completate de o tăcere prelungită, aproape nefirească de lungă, dar care putea fi explicată de contextul dat.
Vlad nu o întrerupse, lăsând-o să proceseze informaţia pe care i-o dăduse.
Peste minute bune în care el trecuse la o altă ţigară Alexandra întrebă:
-Şi ce înseamnă toată şarada?
-Habar nu am! Dar urmează să descopăr! Hotărârea şi siguranţa vocii lui îi readuse calmul pe figura Alexandrei.
-Aşa să faci! Până atunci, vreo idee, vreun scenariu care să fie o explicaţie, cât de cât, nu credibilă, ci poate viabilă.
-Cred că suntem un program de calculator, de fapt chiar programul pe care eu l-am creat.
-Absurd!
-Mi-ai cerut o explicaţie a ceea ce cred că se întâmplă. Asta cred că se întâmplă.
Îngrijorarea reapăru pe faţa iubitei lui.
-Cum poţi afla care este realitatea, când chiar tu singur o creezi sau ai creat-o?
-Fiecare dintre noi îşi creează şi trăieşte propria realitate prin tot ceea ce este şi trăieşte clipă de clipă.
-Foarte adevărat şi în viaţa reală, dar la fel de adevărat şi în cazul programului pe care l-ai creat, cel puţin în cazul personajelor din el. Cum o să afli dacă noi suntem cei reali sau programul tău cel deştept?
-Până la urmă chiar dacă este un program deştept, este doar un program de calculator, iar în momentul în care voi avea un calculator în faţă o să-l rezolv.
-Asta dacă nu te va rezolva El înainte!
-Se pare că chiar ţi-am adus o îngrijorare în viaţa noastră. Poate era mai bine să nu-mi spui nimic, şi să rezolvi mai întâi problema!
-Poate, dar ceea ce am făcut e bun făcut.
-Aşa este, dar trebuie să faci ceea ce trebuie acum.
-Am să te las aici şi mă duc la birou.
-Vino într-o oră şi tu după mine.
-Bine, pa!
-Hai, pa!
Ajunse la birou unde porni calculatorul dând drumul programului să ruleze.
Cu repeziciune, în faţa ochilor, văzu cum Alexandra părăseşte cafeneaua îndreptându-se spre biroul lui. O văzu cum se întâlneşte cu o prietenă cu care făcu câţiva paşi şi schimbă câteva banalităţi înainte de a se despărţi de aceasta.
Trecuseră vreo două ore de lucru la program, până când în birou îşi făcu apariţia Alexandra.
-Iartă-mă că am întârziat, dar m-am întâlnit cu Irina şi am stat puţin de vorbă. Tu ce-ai făcut?
-Am văzut că te-ai întâlnit cu Irina.
-Cum?
-Programul mi-a arătat. Nu ştiu ce am făcut cu adevărat, doar că mâinile au apăsat fără să ştiu ce fac, ca în transă, tastatura.
-Acum chiar sunt înspăimântată!
-Şi eu simt la fel, şi mi-e frică să mă întorc acasă în faţa oglinzii, dar trebuie să o facem!
-Bine, hai să mergem!
Opri calculatorul după ce oprise programul, şi plecară înspre casă, încercând să întârzie cât mai mult să ajungă în faţa oglinzii bucuclaşe.
Intrară ţinându-se de mână în dormitor, se postară în faţa oglinzii şi începură să-şi mişte mâinile uitându-se cu atenţie la reacţiile imaginilor pe care oglinda le întorcea.
-Nu ştiu ce ai făcut la birou, dar totul pare în regulă.
-Cine ştie, poate mi s-a părut totul.
-Cine ştie, poate că aşa este.
Terminară povestea îmbrăţişaţi în pat, uitând de ceea ce fusese înainte.

-Domnule Vlad Dobrescu aţi trecut şi proba teoretică şi cea practică cu notă maximă, rezolvarea problemei apărute într-un timp atât de scurt dovedind o bună cunoaştere a limbajelor de programare şi o gândire deosebită. Felicitări! Cred că programul creat de dumneavoastră o să revoluţioneze industria cinematografică. Cum aţi numit programul?
-I-am spus „Life Maker”.
-Cred că este un nume potrivit. Vă mulţumesc pentru prezentarea deosebită şi vă urez succes în viaţă! Cred că succesul v-a urmărit în timpul prezentării spuse profesorul făcându-i semn cu capul spre doi bărbaţi care se apropriaseră de ei dinspre fundul sălii.
-Bună ziua!
-Bună ziua!
-Mă numesc Popescu Gheorghe, iar dumnealui este domnul John Smith, şi suntem reprezentanţii MGM în România, şi am dori să stăm puţin de vorbă în legătură cu lucrarea dumneavoastră de licenţă dacă aveţi timp, sau când aveţi timp.
-Dacă aşteptaţi puţin pe hol să mă duc să vorbesc cu prietena mea, mă întorc şi stabilim ce vom face.
-Cum să nu! Vă aşteptăm la intrarea în sala de examen.
-Bine, spuse şi se îndepărtă grăbit spre ieşirea din Facultatea de Informatică a Universităţii Bucureşti, unde trebuia să se întâlnească cu prietena lui Alexandra.

O văzu, şi se îndreptă spre ea când de niciunde trei bărbaţi în stilul Man in Black îl flancară şi fără să-i ceară aprobarea îl luară de mâini spunându-i:
-Ne pare rău pentru abordare, dar trebuie să mergeţi chiar acum cu noi, siguranţa întregii lumi depinzând de asta.
-Suntem de la SRI, spuse al doilea om negru.
-Pot să vorbesc cu prietena mea?
-O să o aducă cineva şi pe ea la sediul nostru.
-Îmi puteţi spune în câteva cuvinte despre ce este vorba.
-Trebuie să distrugeţi un meteorit care se îndreaptă spre Pământ în prima fază, iar apoi mai vedem!

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message


Despre autor:

fără ocupaţie şi realizări materiale şi profesionale,un pesimist optimist,care o duce rău bine de tot sau bine rău de tot(încă nu m-am decis),dar mă doresc un fel de ‘gigi contra’ la tot şi la toate,dar nu-mi reuşeşte prea bine nici treaba asta

Site-ul meu: http://opinia1.ro

2 comentarii la “Proiect de licenţă”

  1. gabrielaraluca spune:

    :)

  2. roxana92 spune:

    =D>

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.