Joi, 19 Octombrie 2017

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Nebunii de cuvinte

06.05.2014 ·Scris de: in Proza,eseu

      La ora asta, frumoșii mei nebuni de cuvinte visează…pe litere, pe silabe, în versuri, în semne de mirare. Visez, visez ca și ei, deși de multe ori îmi spun că eu nu sunt chiar nebună- de parcă ai fi văzut vreun nebun să spună că-i nebun. Îmi dau seama că nu sunt altfel atunci când văd cu câtă ușurință ni se suprapun gândurile, visele, dorințele, cuvintele.
Frumoșii nebuni de cuvinte sunt prietenii mei, rudele mele, sunt averea mea. Sunt bogată cu nebuni și-s fericită în nebunia mea – na, parcă nu mă recunoșteam, mai înainte – în nebunia lor. Abia aștept să-i văd printre rânduri și să-mi zâmbească așa cum știu ei, sincer, fără să ascundă, după zâmbet, vreun interes meschin.
O zi din viața noastră nu seamănă niciodată cu cea de ieri și nici cu cea de mâine. Ne trezim zâmbind când vedem lumina, și chiar dacă uneori nu dormim, tot vedem lumina, nu există întuneric, pentru că avem senin în ochi și stele în suflet. Ne cunoaștem între noi, deși nu ne știm.
Mai întâi facem apelul, trebuie să fim toți, altfel nu suntem întregi, compleți, să putem începe jocul. Locul de joacă de regulă este între linii trase cu creta, împrejmuit cu aer colorat în verde, în albastru, în rogvaiv până la urmă, astea sunt limitele noastre. Nebunii sunt cei mai cinstiți oameni, nebunii sunt cei mai sinceri, ei nu au nimic de ascuns, de aceea joacă în pielea goală, nu-și ascund frustrările, ambițiile, neîmplinirile după haine, nu au auzit de Armani, nici de Nike, ei se simt bine în pielea goală, dorind să spună lumii –ecce homo! Nu se ascund după aparențe, sunt niște copii mari…
Câteodată își mai amintesc frânturi din trecut când au fost anormali în normalitatea lor și atunci se caută în buzunarele de la suflet după amintiri.
Și caută, și caută… Întorc chiar pe dos buzunarele sufletului, împrăștiind pe jos tot ce a vrut să țină pentru ei.
Avem timp să privim cu ochii mirați, lucrurile care seamănă atât de mult cu ale fiecăruia dintre noi. Un zâmbet de mamă, prima literă din alfabet dăruită de doamna, un bulgare din satul bunicilor ce mai păstra în el aroma de lapte proaspăt, mirosul porumbului copt în spuză sau răcoarea gârlei ce ne părea fluviu. Din buzunarul sufletului întors pe dos se rostogolește prima lacrimă de iubire, o urmă de floare din petalele căreia ne-am făcut oracol, împrăștiind speranței, una după alta, petale scrise cu „mă iubește, nu mă iubește… mă iubește, nu mă iubește…“ Bineînțeles că întotdeauna rămânea invariabil cea cu mă iubește. Știam de atunci puterea gândului pozitiv.
Ne ajutam unul pe altul să punem amintirile la loc Și ne începem joaca. Cântam Și cântecul nostru e vechi de la cel de leagăn, cu care acum adormim tristeți, până la romanțe de iubire pe care le fredonau tații noștri atunci când își înecau melancoliile în lacrimi de struguri.
Într-o zi am cântat chiar și “salut voios de pionier”, în fond de ce nu? de ce ne-am renega trecutul?
Așa că fiecare pe vocea lui cânta și dacă unul a uitat melodia ne ducem lângă el și-l ajutăm să și-o reamintească șoptindu-i începutul. Cântam, desenam și scriem, fiecare în pătrățica lui, pentru a putea să ne facem daruri.
Un dar pentru că e iar dimineață și e o mare bucurie să fie iar dimineață, un dar că e o noua zi și iar motiv de urări, un dar că e seară și seara trebuie să trimitem îngeri la cei dragi să le păzească somnul sau stele să le lumineze visul.
Mai tragem cu coada ochiului, câteodată la pătrățica celui de lângă noi; nu, nu să furăm idei, noi nu știm să furăm, noi vrem ca ceea ne dăruim să fie cel mai frumos dintre daruri, noi nu facem daruri de dragul darului; noi facem daruri de suflet și sufletul nu-i furat.
După ce am terminat de desenat și dăruit, începem jocul și iar ne întoarcem la jocul copilăriei – ia să vedem ce jucam! „Țară, țară vrem ostași“ nu merge.
Nimeni nu mai vrea să fie ostaș… ce păcat! Cât eram de mândri când ne vedeam frații soldați! Doamne, ce mai plângeau mamele și iubitele când pleca trenul cu recruți! Deci nu jucam jocul ăsta, poate nu va trebui să-l jucăm niciodată.
Să jucam „mi-am pierdut o batistuță“…nțț!… nu mai sunt batistuțe, sunt zewa de unică folosință… să jucam mai bine „de-a v-ați ascunselea“… da! sigur, asta știu oamenii cel mai bine, să se ascundă. Cred că este un joc ce nu se va demoda niciodată.
Din când în când ne prefacem că suntem oameni mari.Oameni mari ce știu să iubească dincolo de ei. Tresărim prin somn când imaginea iubită se suprapune peste visele noastre. Avem insomnii când aceeași imagine nu vrea să-și suprapună conturul peste cel din irisul nostru. Zâmbim c-un ochi când vine, plângem cu celălalt când pleacă, râdem din toată inima când rămâne cu noi, plângem cu tot sufletul când ni se pare că dispare. Până și-n iubire suntem nebuni, suntem copii.
Noi, nebunii, nu ne ascundem după voaluri transparente, de regulă voalurile Maya-ei, valul iluziilor, să ne putem vedea cât de cât între noi. Ne-am ascuns destul în trecutul nostru anormal, după aparențe, după zâmbete false, după imagini poleite cu praf de mândrie și vanitate ce erau spălate la prima ploaie de ură, lăsând vederii oameni de tinichea.
Se ascund oamenii atât de bine, că uneori nu se mai găsesc nici ei, dar alții. Noi ne ascundem după cuvinte, le facem bulgări și aruncăm pe ceruri de suflet. Câte un bulgare de lumină îl aduce mai aproape de noi pe cel ce ne caută. Suntem fericiți când ne găsim, dansăm și râdem.
Dansul nostru se face pasărea libertății, și râdem, iar din râsul nostru răsar drumuri de lumină, răsar mâini întinse ce împrăștie norii, mâini ce aduc în pumni apă vie din izvor uitat, ce udă suflete uscate, ridate.
Încolțesc apoi speranțe, încolțesc vise… încolțește însăși viața. Ne este bine în pătrățica noastră cu nebuni, ne este bine să fim noi, așa dezbrăcați de aparențe și puri.

Suntem fericiți în nebunia noastră sau în normalitatea noastră. Noi arătăm așa cum ar trebui să fie toată lumea, adevărați nebuni trăind din frumos, fugind de urât, sau având simpla mulțumirea de a fi. Ce ziceam? Că nici un nebun nu spune că-i nebun!? Bineeee! Noi suntem nebuni, voi sunteți sănătoși!… Cui îi este mai bine? Tu cine ești? Care-i mai adevărat?

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message
Site-ul meu: http://copaculcuvise.ro

3 comentarii la “Nebunii de cuvinte”

  1. gabrielaraluca says:

    Frumoase ganduri

  2. roxana92 says:

    =D> :-x

  3. roxana92 says:

    >:d<

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.