Duminica, 24 Iunie 2018

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Gura păcătosului adevăr grăieşte!

17.02.2018 ·Scris de: in să râdem... de noi

Atunci când am văzut prima dată fotografia am crezut că sunt şi prostovani cinstiţi, dar la a doua privire mi-am dat seama că prostovanul era doar prost, şi nu căuta decât prin punerea textului respectiv pe cei care alcătuiesc statul paralel, pe care prostovanii în frunte cu moaiul pe care l-au ales preşedinte nu-l văd, să ia un ban şi el de la ticăloşii care profită de pe urma prostovanilor din stradă şi din on-line, în cazul bun pentru el, sau să capete admiraţia altor prostovani asemenea lui, ceea ce este mult mai probabil în acest caz. Fiind prea proşti ca să înţeleagă cele scrise o să le traduc ce-am înţeles eu, cu toate că cred că este inutil, prostovanul fiind prea prost ca să înţeleagă altceva decât ceea ce-i convine sau primeşte ordin să facă, doar pentru asta sunt ticăloşii care profită de prostia lor! Prostovanii nu sunt deranjaţi că sunt furaţi sau că sunt sclavi aşa cum preşedintele lor a spus, ci că sunt furaţi de unii pe care ei nu îi  vor ca să îi fure, şi nici nu vor să fie din nou sclavii celor cărora i-au vândut  înaintaşii stăpânilor actuali pe care statul paralel îi serveşte ca să desăvârşească ceea ce au început vânzătorii României, ucigaşul setos de putere, Ion Iliescu, şi noul dădător de sfaturi, “liberalul” Petre Roman! Concluzia ar fi că pe prostovani nu-i deranjează să fie furaţi, şi furtul, ci doar cine îi fură, că altfel mesajul spunea că statul paralel  luptă cu toată Mafia creată de securistul vândut KGB-ului,Traian Băsescu , şi nu doar cu hoţii pesedişti care mimează patriotismul! Băgaţi mare prostovani că sunteţi mulţi, şi în ţară şi plecaţi pe afară! Că doar pentru asta au murit săracii ăia în 89: ca să poată tot prostovanul să fie sclavul cui doreşte şi să spună că e liber(de inteligenţă cu siguranţă,aşa cum se vede)!

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.