Miercuri, 23 Mai 2018

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Ghinion! Noul guvern nu se scufundaseu

30.01.2018 ·Scris de: in pamflet

Ieri a depus jurământul al treilea guvern al majorităţii PSD-ALDE. Cu această ocazie după ce PNL îşi schimbaseu culoarea în portacaliu, acest partid a lansat cartea neagră a guvernării PSD-ALDE, carte a cărei prefaţă este scrisă de ALDE-le din parlamentul european. Pentru democraţii liberi de inteligenţă le aduc aminte că sub conducerea „liberalului” Crin Antonescu liberalii se jurau vineri că o să se alăture în parlamentul european grupării ALDE din acest parlament pentru ca luni să treacă la PPE, demonstrând ce caracter au aceştia, exact ca cel amintit de la tribuna Parlamentului României de către Raluca Turcan. Pentru că sunt mulţi democraţi care susţin democraţia prostovanilor, securistul kgb-ist, Traian Băsescu, s-a apucat să critice, tot de la tribuna Parlamentului României pe viitorii miniştri care ştiu să vorbească la fel de corect ca şi el, care din cauza iubitorilor vechii securităţi, şi a susţinerii noii poliţii politice, a ajuns preşedintele României. Cele 20 de miliarde împrumutate de la forurile internaţionale îndeplinindu-şi cu succes misiunea de a-i apăra clanul(tribul, că îi place mai mult termenul) spre satisfacţia liberilor de inteligenţă care îi susţin pe respectivii. Reacţia lui Junker şi Timmermans la noile legi ale justiţiei, care pun în pericol legile lui Macovei, care apără noua poliţie politică, ce a îndepărtat pe motiv de corupţie toate obstacolele autohtone din calea noilor stăpâni ai României,este edificatoare pentru cine mai simte cât de cât româneşte! Spre satisfacţia liberilor de inteligenţă, noul guvern este alcătuit în mare parte din unii pe măsura inteligenţei lor, guvern care o să facă numai bucate cu miere şi zahăr stropite din plin cu laptele ce o să curgă pe străzi! Concluzia zilei de ieri a fost, privind de la mine, că au râs oalele sparte de cioburi. Ghinion! Au ajuns „oalele” să fie conduse de cioburi!

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message


Despre autor:

fără ocupaţie şi realizări materiale şi profesionale,un pesimist optimist,care o duce rău bine de tot sau bine rău de tot(încă nu m-am decis),dar mă doresc un fel de ‘gigi contra’ la tot şi la toate,dar nu-mi reuşeşte prea bine nici treaba asta

Site-ul meu: http://opinia1.ro

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.