Duminica, 21 Iulie 2019

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Ferma de organe

17.07.2013 ·Scris de: in Conspiratii

         Suntem pe cale să trecem la un nou nivel în domeniul sănătăţii. O să avem parte de introducerea cardului de sănătate sau cam aşa ceva. Un aspect prezentat ca un avantaj este faptul că pe card o să existe date cu privire la grupa sanguină şi dacă eşti sau nu donator de organe. Cât de convenabil pentru autorităţile protectoare să găsească în câteva minute inima, ficatul sau măduva necesare potentaţilor zilei sau familiilor acestora. Totul făcut legal şi fără bătaie de cap. Au fost scenarii de film cu aceeaşi temă. Mulţi o să spună că ţine de paranoia să vezi peste tot o conspiraţie îndreptată împotriva cetăţeanului. Spre deosebire de aceştia cei care văd peste tot conspiraţii pot să aducă pentru fiecare temă un exemplu din viaţa reală care să demonstreze că au dreptate, şi că există conspiraţii făcute pe spinarea omului simplu şi că totul a devenit atât de cotidian încât este foarte greu de crezut. Deci legat de tema în cauză toţi vor fi îndemnaţi să decidă şi să declare dacă sunt de acord să-şi doneze organele după moarte totul în numele umanităţii. Să presupunem că v-aţi dat acordul şi că aveţi grupa sanguină 0 cu RH negativ grupă destul de rară care este trecută pe cardul respectiv cu tot istoricul dumneavoastră medical care este foarte curat sau acceptabil pentru un ales care are ficatul făcut praf de la viaţa de sfânt pe care a trăit-o. Cât credeţi că l-ar costa să plătească(dacă este la comanda unor servicii care sunt plătite ca să ne protejeze,cică, nimic) pe cineva nu să vă omoare, ci doar să vă accidenteze de aşa natură încât un doctor binevoitor să declare că nu se mai poate face nimic şi cât mai sunteţi proaspăt să fiţi declarat că ar trebui să fiţi împărţit repede pentru cei care aşteaptă pe listele de aşteptare pentru transplant? Poate că pe lângă norocosul din capul listei care a dat comanda vor mai fi şi alţii mai muritori de rând, dar printr-un act pe care l-aţi dorit altruist să contribuiţi la perpetuarea sistemului, şi aici nu e vorba numai de ţara noastră ci de întreaga Europă, aşa că posibilitatea de a fi folosit ca piesă de schimb creşte foarte mult. Nu vă rămâne decât să vă oferiţi voluntar pentru a dona organe şi apoi să trăiţi sănătos, nu de altceva, dar ar fi păcat să putrezească nişte organe sănătoase. Iar cum reforma continuă, cât credeţi că ar plăti o firmă de asigurare ca să aibă acces la datele celor pe care vor fi nevoiţi să-i asigure? Totul pentru binele cetăţeanului şi în numele lui. Sistemul are grijă să-şi protejeze conducerea. Vă doresc multă sănătate şi o viaţă fără accidente!

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message


Despre autor:

fără ocupaţie şi realizări materiale şi profesionale,un pesimist optimist,care o duce rău bine de tot sau bine rău de tot(încă nu m-am decis),dar mă doresc un fel de ‘gigi contra’ la tot şi la toate,dar nu-mi reuşeşte prea bine nici treaba asta

Site-ul meu: http://opinia1.ro

3 comentarii la “Ferma de organe”

  1. Am grupa de singe 0 si RH negativ ….Ai reusit sa ma pui pe ganduri.La acest aspect al problemei nu m-am gandit ….pentru mine nu ar fi vre-o problema ca nu stiu daca la varsta mea si la gradul de uzura al costumului pe care il poarta sufletul meu cineva s-ar putea gandi sa refoloseasca ceva. Pentru cei tineri este cu adevarat o mare problema si cred ca donarea de organe ar trebui sa fie o decizie anterioara decesului .

  2. OpenMedia OpenMedia says:

    dar tinerii sunt cei mai uşor de fraierit în numele binelui :P

  3. codin500 says:

    datorita cardului de sanatate de ce servicii beneficiem si care este fondul pe card in ceea ce priveste coplata mi se pare o tampenie crasa din partea ministerului sanatatii

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.