Sambata, 25 Martie 2017

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

Cireşul copilăriei

02.06.2014 ·Scris de: in Proza,eseu

440x330_018649-cirese           Nu cred ca voi fura vreodată cireșe. Nu că aș avea ceva procese de conștiință pentru încălcarea nu știu cărei porunci…nu, sunt prea mică să știu de procese de conștiință din cauză de păcat.

Și nici nu ar fi primul, am mai făcut unul ieri când i-am zis bunicii că nu merg la târg, că mă doare burta. Ea m-a crezut săraca, ba m-a pus să mănânc și șapte frunze de salcâm, cică să mă dreg, după care s-a urcat în căruță și a plecat la târg, promițându-mi un cocoș cu bățul în fund, dacă mă fac bine.

Cred că nu a ajuns bunica nici la colțul primei uliți, că eram și urcată în pod. Să vă spun ce căutam eu în pod. Eram de mult chitită să mă urc în pod, credeam eu că are bunica ceva comori ascunse acolo, dar după ce s-a certat ultima dată cu bunicul, nu m-am mai dus după comori, m-am dus să-l ajut pe bunicu’.

M-am hotărât! Ce mi-a venit? Am să vă spun. De câte ori începea bunica să tolocăie, taca –taca, certându-l de una, de alta, bunicul se întuneca la față, ochii lui se înnegurau și plin de tristețe pleca pe banca de la poartă, oftând.

Încet, fără grabă, scotea o tabacheră cu luciu șters de mult, își aprindea o ,,naționala’’ și pufăia adânc, urmărind trist, fumul albastru ce se risipea ca și amintirile lui.

Îmi era drag bunicul, chiar că era ca un bunic din povești, înalt cu plete albe, cu mustața îngălbenită de tutun, cu ochii mari, albaștri, ce te priveau blând de sub sprâncenele stufoase la fel de albe.

Era blând bunicul, dar se necăjea tare, când îl certa bunica și atunci pleca încet, încet la poartă, unde rămânea până-i trecea bunicii.

Într-o zi, pe când mă jucam pe marginea șanțului cu o rădașcă fără un picior, am auzit-o pă coana Ana, vecina mea de peste drum, spunându-i bunicului:

– Ce-i, mai Neculai! Iar te-ai sfădit cu Vasilica? Apoi ce să-ți fac bre, dacă ai urcat sculele în pod

Bunicul îi arunca un zâmbet abia schițat și-și vedea mai departe de rotocoalele lui de fum. Eu îl priveam pe furiș, gândind că trebuie neapărat să mă urc în pod, înțelegând că el e bătrân și nu mai poate să urce treptele scării după cele scule, fără de care, tam-nesam se isca gâlceava .

Trebuia să văd eu care e treaba cu sculele alea, poate nu s-or mai certa și poate or fi veseli amândoi, că tareee bine mai era, când îmi râdeau bunicii!

Am urcat în pod cam cu teamă, să spun drept. Când mi s-a agățat prima pânză de păianjen de față am cam vrut să dau înapoi, dar dragostea pentru bunicul meu necăjit mi-a dat curaj și am început să cotrobăi printre tot felul de vechituri, uitându-mă din când în când spre ochiul de geam, de unde venea puțină lumină din cauza muștelor ce-și lăsaseră amprenta, dar și din cauza unui cireș bătrân ca și bunicul, încărcat de cireșe pietroase.

Doamne, da’ ce mai era în podul bunicii! Ce vrei și ce nu vrei… oale, ulcele de lut, un fotoliu fără un picior, un tablou cu o mireasă prăfuită lângă un mire înțepenit, un scrin din care ieșea mâneca unei rochii de catifea, un gherghef cu ațe încurcate, un cal de lemn, un abac cu bile lipsă, și iar ulcele, și iar un tablou cu o femeie ce-și arata un sân, odihnindu-se pe o stâncă. De toate era, numai scule de-a lui bunicu nu vedeam. Cred că nu avea el nevoie de grebla aia cu coada rupta?!

Un zgomot înfundat m-a făcut să tresar, făcându-mi pielea găină. Mi-am oprit respirația, în timp ce cu pași mici m-am apropiat de geamul podului, de care se sprijinea cireșul nostru încărcat, privind cu teamă ca nu cumva bunica de grija mea să se fi întors înapoi… și atunci am înțepenit; cireșul meu… avea ochi… ochi mari, mari, negri la fel de mirați și speriați ca și ai mei.

În secunda doi eram pe scară în jos, uitând și de bunic și de scule, și de comori… nu vroiam decât să ajung afară în lumina soarelui.

Nu știu când am ajuns în fața ușii, știu doar că am văzut imediat …ochii cireșului ce mă priveau la fel de speriați, de fapt ochii lui Culai, nepotul coanei Ana, aia de știa că sculele bunicului sunt în pod.

Profitase și el de plecarea bunicilor mei. Venise la furat cireșe, numai că s-a speriat de mine, eu de el, nici eu nu mă mai urcat vreodată în pod, dar cred că nici el nu mai fură cireșe, după spaima pe care am tras-o amândoi.

Bine înțeles că cireșul a fost apoi al nostru, baremi dacă tot mă îndopa bunica cu cele frunze de salcâm, măcar să aibă de ce.

Bunicul nu mai e. A plecat de mult să fumeze liniștit pe o bancă la poarta raiului. Eu cumpăr mereu cireșe de atunci și le împart de sufletul lui, de sufletul bunicii, cea care m-a pus să mănânc șapte frunze de salcâm, ba mai împart și în sănătatea lui Culai, care a împărțit și el cu mine spaima, frunzele și cireșele de mai.

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message
Site-ul meu: http://copaculcuvise.ro

2 comentarii la “Cireşul copilăriei”

  1. roxana92 spune:

    =D>

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.