Duminica, 30 Aprilie 2017

Opinia Opinia ta contează! Fă-o cunoscută!

stiri interne
stiri interne

ALARMĂ

11.01.2013 ·Scris de: in Poezii

 

 

 

Urşi, mistreţi şi alte animale

 

trăiesc din ce în ce mai greu,

 

fiindcă nu au de mâncare

 

şi nici un leu în portmoneu.

 

 

 

În Răcădău, pe înserat,

 

coboară urşii ca să vadă

 

cât suntem  noi de omenoşi

 

cu puii lor, în timp de iarnă.

 

 

 

Pădurea-i goală şi pustie,

 

doar vântul trece hoinărind,

 

şi de mâncare nicăieri

 

ursoaica nu a mai găsit.

 

 

 

Micuţii nu mai sug demult,

 

ursoaica lapte n-are,

 

şi caută cu disperare,

 

mici resturi de mâncare.

 

 

 

Sunt hămesiţi, n-au hibernat,

 

şi nimeni nu gândeşte

 

să le ofere ajutor

 

când puii vor mai creşte.

 

 

 

Ei se hrănesc cu rădăcini

 

şi resturi din gunoaie

 

şi uneori, în miezul nopţii,

 

dau iama în saivane.

 

 

 

O oaie, uneori o capră,

 

un porc sau un viţel

 

servesc urşilor drept hrană,

 

întremându-i puţintel.

 

 

 

Mă-ntreb: de ce mai marii

 

zilei la ei nu se gândesc

 

şi-i fac vedete negative

 

când se răzvrătesc?

 

 

 

Că vânătoarea nesăbuită

 

şi defrişarea de păduri

 

constrâng bietele animale

 

ca să cerşească firimituri.

 

Daca ai gasit acest articol interesant, trimite-l si unui prieten
Friend Email
Enter your message


Despre autor:

Sunt un Leu – Regele junglei
sub semnul Soarelui născut;
m-am bucurat de toate-n viaţă
tot ce-i uman mi-e cunoscut.

Site-ul meu: http://marianacardei.blogspot.ro/

7 comentarii la “ALARMĂ”

  1. ckarmen spune:

    foarte tare

  2. mirceawesome spune:

    Autoritățile au grijă doar de barosanii care vin la vânătorile organizate mai mult sau mai puțin legal. Cât despre viețuitoarele pădurilor noastre seculare (care se micșorează zilnic , lemnul fiind cea mai exportată resursă a României) vor trebui să se adapteze printre ghenele blocurilor.

  3. foarte tare

  4. saracele animale din padure au ajuns in cea mai umilitoare situatie sa cerseasca la oameni

  5. ocrotiti natura ca la randul ei si ea ne ocroteste

  6. frumoase sunt poeziile in general
    dar e urat cum e pusa in pagina

  7. roxana92 spune:

    frumos!

Comentaţi

~X( ~O) x( o:) ^:)^ [-X [-O< I-) >:p >:d< >-) =P~ =D> =; =(( ;;) :wink: :twisted: :roll: :oops: :mrgreen: :lol: :idea: :hi5: :evil: :cry: :arrow: :^o :D/ :?: :-| :-x :-w :-ss :-s :-q :-o :-c :-P :-L :-D :-@ :-?? :-? :-> :-< :-$ :- :* :)>- :)) :) :(|) :( :!: 8-O 8-> 8) (:|

 

Pentru a semna petitia trebuie sa va logati

Daca sunteti utilizator inregistrat va puteti loga in zona Acces

Daca nu sunteti inregistrat va puteti crea un cont aici.